Noapte în Vama Veche

Mândria şi încăpăţânarea fac jocul cuceritorilor. Deasupra, stelele se amuză de flirtul muritorilor. Plaja, încă de poveste, din Vama Veche, ademeneşte magnetic tinerii, ai căror ani încă nu au fost impregnaţi cu griji, responsabilităţi şi dureri ale vieţii. Pare totul atât de simplu: doar un acord de chitară, care poartă vântul pe peronul din gară şi mulţimea de oameni haotici, îmbrâncindu-se în hohote de râs spre primul automat de cafea din gară, oferă reţeta perfectă pentru anularea conştiinţei de sine. Două zile sau două săptămâni, timpul petrecut în Vamă se contorizează în trăirile intense, obţinute pe toate planurile.

Concert pe note de amor

Asfinţitul de soare e alintat de a brizei răcoare. Ultimele raze sângerii se scaldă în valurile mării înspumate, tihnite de apus. Un cântăreţ la chitară încearcă să frământe sentimentele unei anume domnişoare. Tot ceea ce El îşi doreşte este să poată pleca la sfârşitul concertului alături de Ea. Ar fi părut o fată banală, la o primă vedere. Nu epata prin frumuseţe, însă privirea ei avea magie (atunci când reuşea să o prindă, pentru că Ea evita contactul vizual, iar asta îl intriga şi mai mult).

Scena era locul în care El se simţea sigur pe sine. Chitara şi vocea îi erau aliaţii cei mai buni în a obţine fluturatul din gene al oricărei fete şi-ar fi dorit (mai puţin al Ei). Schimbă repertoriul din seara aceea, îşi anunţă colegii de formaţie cu câteva clipe doar înainte de a începe următoarea melodie. Îşi dorea cu toată fiinţa lui să o impresioneze, să o vadă pierdută în acordurile de la chitara lui.

Partener nepotrivit

Ea stătea înghesuită la o masă lungă din lemn, pe o băncuţă îngustă şi extrem de incomodă. Era însoţită de un grup mare, în mijlocul căruia se găsea şi prietenul ei. Sinceră să fie, şi-ar fi dorit ca acesta să nu fie prezent atunci. S-ar fi ascuns în cel mai mic colţ, s-ar fi evaporat printr-o minune, doar pentru a nu se prinde măcar necunoscuţii că Ea era iubita lui. Acesta a considerat că seara e mult mai interesantă dacă provoacă show La Canapele, refuzând porţia de calamari, pe motiv că ar fi cruzi, apoi certându-se cu un chelner din Expirat, norma lui de curaj fiind proporţională cu cantitatea de băutură ingerată. Acum, pe finalul serii, ajunseseră, alături de prietenii lor, la Open Stage. Şi-ar fi dorit să nu îşi mai dea în petec măcar aici, să nu fie ţinta privirilor celorlalţi datorită actelor lui de prostie, aşa încât încercă să se bucure de concert în sinea ei, la exterior părând inertă şi îngândurată. Adora felul în care tipul de pe scenă cânta relaxat, cu o voce extrem de caldă, un timbru special, care îi provoca fiori.

Melodia lui Mărgineanu veni salvatoare, scoţând-o din vis. “Cadeee, dă-te bă că cade... curge cognac-ul, cade copacul”... începuse să ţină ritmul melodiei cu piciorul şi să fie ceva mai activă conversaţional cu amicii lor. Nu observase că prietenul ei îşi făcea de cap pe ringul de dans improvizat şi neîncăpător. La hora nebună, stârnită ad-hoc pe melodia celor de la Zdob şi Zdub, îl sesiză agitându-se atât de mult, încât sfârşi rânjind pe podea, după căzătura grozavă pe care El o avusese.

Amintiri pentru o viață

Fiindu-i îndeajuns de înghiţit pentru o seară, îşi croi drum până spre ieşirea din terasă, apoi o luă la fugă rapid şi plângând către plajă. Tipul de la chitară o observase plecând. Lasă microfonul colegului său şi o urmă. Se apropie uşor de Ea, îi luă mâna şi i-o sărută. Apoi o sărută pe Ea. Aceasta s-a lăsat abandonată complet în momentul grozav ce îl trăia.

Peste ani de zile, amintirea plajei sălbatice din Vama Veche şi a cântăreţului ce nu îi cunoştea nici numele, îi provocau surâsul fără motiv bănuit de către alţii. Când fiica sa de 18 ani insistă să meargă în Vamă, se gândi că viaţa trebuie să îşi urmeze cursul, nechinuindu-se să o ferească de magia nopţilor nebune. Toate se învaţă la timpul lor...

Autor: Corina Diaconescu