Vindecare de Vară

Peisaj de toamnă

Era ultima zi de vară. Septembrie intra glorios prin ferestre. Vântul îşi schimbase deja intensitatea, trecând pe acorduri triumfale de toamnă. Soarele se zbătea printre nori, bucurând prin razele lui oamenii ce au amânat concediul pentru după perioada estivală. Se simţea în aer nostalgia faţă de vara ce tocmai avea să se încheie. Oamenii păreau dintr-o dată mai serioşi, mai scorţoşi. Rochiile vaporoase ale doamnelor ori ţinuta vestimentară sumară justificată prin temperatura de afară, a fost ca prin minune înlocuită de pe o zi pe alta cu sacouri, pantaloni la dungă. În locul genţilor pentru plajă, s-au ivit la braţul femeilor serviete ori poșete elegante. Papucii confortabili şi extrem de coloraţi au fost aşezaţi cu grijă prin unghere ale caselor, ce vor fi curând uitate până vara viitoare.

- E ca o beţie din care te trezeşti! îşi spuse El pentru sine în gând. Vara te îmbată prin vise pe cale să fie îndeplinite, vacanţe exotice cu plaje de azur, libertatea de a te trezi când vrei, renunţând victorioşi la alarma succesivă de la mobil, iubiri neprelucrate deocamdată în fabrica de iluzii, soare incomensurabil şi inimi pulsânde în vibraţiile verii, pe măsură.

- Închideţi, dom’le, geamul ăla, că mă trage curentul!

Trupă rock

Deschise ochii larg şi i se înfăţişă o individă pe la vreo patruzeci de ani, care comenta ea ştie de când. El nu prinsese decât partea cu acel “curent malefic”. N-o băgă în seamă câtuşi de puţin, nici măcar o grimasă nu simţea că îi poate adresa. Metroul era supraaglomerat. Își băgă ostentativ în urechi căștile de la Panasonic care acopereau în totalitate sunetul de fundal, privind-o fix pe cea care i-a întrerupt firul gândurilor. Bolborosea în continuare. Nu o auzea. Stătea în picioare, ţinându-se de unul dintre mânerele agăţate pe bară. Chitara electrică, în combinaţie cu tobele erau demenţiale. Nu reuşea să se dezmeticească dimineaţa decât prin melodii rock de la Parkway Drive, trupa lui preferată. Măcar îi diminuau din furia ce o simţea crescândă din pricina aglomeraţiei ori a vreunei babe trasă de curent. Dacă l-ar fi rugat politicos, i-ar fi închis geamul. Stai, de ce îi dădea atâta atenţie!? Din plictiseală probabil.

Oameni în metrou

La Unirii coborâră majoritatea. Se lungi şi el pe un scaun, lăsându-şi picioarele să atârne. Era somnoros încă. Închise ochii, cu speranţa eventuală că nu va adormi până la Aviatorilor. Norocul neadormirii lui, că să-i spunem cumva, a fost o tânără care s-a împrăştiat pe jos, din pricina picioarelor lui, împiedicându-se mai mult sau mai puţin cu graţie. Deschise ochii râzând de data asta. Nu ştia de ce râde, se uita la Ea cum îşi adună lucrurile de pe podeaua motroului şi râdea.

- Râd ca fraierul! Scuze! Ai nevoie de ajutor?

- Nu, eu îmi cer scuze, am fost neatentă, mă gândeam în altă parte, nu m-am uitat pe unde merg. Sper că nu te-am călcat rău! îngăimă tânăra în mod grăbit.

- Ah, nu! Cred că aveam nevoie de un şoc, să mă trezesc... începu El.

- Din Vară! continuă Ea.

Discuţia fu atât de plăcută, încât seara au petrecut-o împreună. O ieşire în Centrul Vechi plus două îngheţate aromate cu topping de căpşuni pentru Ea şi ciocolată pentru El, plus un trandafir roşu închis şi un sărut fierbinte, egal cu reţeta perfectă pentru “Vindecarea de Vară”.

Autor: Corina Diaconescu

Toamna pe lac