Vindecare de Vară

Peisaj de toamnă

Era ultima zi de vară. Septembrie intra glorios prin ferestre. Vântul îşi schimbase deja intensitatea, trecând pe acorduri triumfale de toamnă. Soarele se zbătea printre nori, bucurând prin razele lui oamenii ce au amânat concediul pentru după perioada estivală. Se simţea în aer nostalgia faţă de vara ce tocmai avea să se încheie. Oamenii păreau dintr-o dată mai serioşi, mai scorţoşi. Rochiile vaporoase ale doamnelor ori ţinuta vestimentară sumară justificată prin temperatura de afară, a fost ca prin minune înlocuită de pe o zi pe alta cu sacouri, pantaloni la dungă. În locul genţilor pentru plajă, s-au ivit la braţul femeilor serviete ori poșete elegante. Papucii confortabili şi extrem de coloraţi au fost aşezaţi cu grijă prin unghere ale caselor, ce vor fi curând uitate până vara viitoare.

- E ca o beţie din care te trezeşti! îşi spuse El pentru sine în gând. Vara te îmbată prin vise pe cale să fie îndeplinite, vacanţe exotice cu plaje de azur, libertatea de a te trezi când vrei, renunţând victorioşi la alarma succesivă de la mobil, iubiri neprelucrate deocamdată în fabrica de iluzii, soare incomensurabil şi inimi pulsânde în vibraţiile verii, pe măsură.

- Închideţi, dom’le, geamul ăla, că mă trage curentul!

Trupă rock

Deschise ochii larg şi i se înfăţişă o individă pe la vreo patruzeci de ani, care comenta ea ştie de când. El nu prinsese decât partea cu acel “curent malefic”. N-o băgă în seamă câtuşi de puţin, nici măcar o grimasă nu simţea că îi poate adresa. Metroul era supraaglomerat. Își băgă ostentativ în urechi căștile de la Panasonic care acopereau în totalitate sunetul de fundal, privind-o fix pe cea care i-a întrerupt firul gândurilor. Bolborosea în continuare. Nu o auzea. Stătea în picioare, ţinându-se de unul dintre mânerele agăţate pe bară. Chitara electrică, în combinaţie cu tobele erau demenţiale. Nu reuşea să se dezmeticească dimineaţa decât prin melodii rock de la Parkway Drive, trupa lui preferată. Măcar îi diminuau din furia ce o simţea crescândă din pricina aglomeraţiei ori a vreunei babe trasă de curent. Dacă l-ar fi rugat politicos, i-ar fi închis geamul. Stai, de ce îi dădea atâta atenţie!? Din plictiseală probabil.

Oameni în metrou

La Unirii coborâră majoritatea. Se lungi şi el pe un scaun, lăsându-şi picioarele să atârne. Era somnoros încă. Închise ochii, cu speranţa eventuală că nu va adormi până la Aviatorilor. Norocul neadormirii lui, că să-i spunem cumva, a fost o tânără care s-a împrăştiat pe jos, din pricina picioarelor lui, împiedicându-se mai mult sau mai puţin cu graţie. Deschise ochii râzând de data asta. Nu ştia de ce râde, se uita la Ea cum îşi adună lucrurile de pe podeaua motroului şi râdea.

- Râd ca fraierul! Scuze! Ai nevoie de ajutor?

- Nu, eu îmi cer scuze, am fost neatentă, mă gândeam în altă parte, nu m-am uitat pe unde merg. Sper că nu te-am călcat rău! îngăimă tânăra în mod grăbit.

- Ah, nu! Cred că aveam nevoie de un şoc, să mă trezesc... începu El.

- Din Vară! continuă Ea.

Discuţia fu atât de plăcută, încât seara au petrecut-o împreună. O ieşire în Centrul Vechi plus două îngheţate aromate cu topping de căpşuni pentru Ea şi ciocolată pentru El, plus un trandafir roşu închis şi un sărut fierbinte, egal cu reţeta perfectă pentru “Vindecarea de Vară”.

Autor: Corina Diaconescu

Toamna pe lac

Timpul regăsirii

Era o zi obişnuită. Îşi făcuse cafeaua de dimineaţă, două linguriţe de zahăr şi două cutiuţe de lapte. Resimţea aceeaşi lene de a se îmbrăca, a se machia sau a se grăbi spre birou, o vedea pe aceeaşi tipă veşnic suplă şi mobilă, ce îşi face exerciţiile de yoga pe balcon la răsărit, în blocul vecin, acelaşi câine de la etajul trei, care latră în prostie că vrea afară, nu părea nimic ieşit din comun. Se trezise şi El, intrase în baie pentru un duş rapid şi se auzea sunetul maşinii de bărbierit. Ea derula în gol pe Facebook încă în pantalonii scurţi de noapte şi o bluză lălâie, încercând să îşi adune forţa pentru a-şi lua uniforma. Nu se grăbi. Îşi termină ultimele guri de cafea, dădu drumul la radio şi îl aşteptă să iasă din baie.

Dimineața împreună

El era îmbrăcat, parfumat şi pregătit pentru o nouă zi de luni, energic şi enervant de chipeş la o oră atât de matinală. Ea îşi trase dresul peste glezne lent, îşi încălţa pantofii incomozi, dar arătoşi, cu tocuri-cui, îşi trase fusta pe cap până spre mijloc, îşi luă sutienul, apoi cămaşa albă, imaculată pentru serviciu. Părul nu şi-l mai prinse, îl lăsă în voia lui despletit.

Ea luă metroul, El plecă cu maşina. Ar fi putut avea o bucată de drum împreună, însă părea că amândoi evitau contactul prelungit. Ea se uită plictisită la oamenii din metrou, la agitaţia lor. Murmurul vocilor îi oferea o stare ciudată de agitaţie. Nu avea semnal în reţeua ei telefonică, la metrou. Îşi uitase şi cartea ce o purta în geantă de vreo săptămână.

Lumina îi obosea ochii. Îi închise. Avea suficiente staţii de mers, astfel încât dădu volumul căştilor mai tare, apoi se lăsă să alunece în idei. El asculta muzica stupidă de la radio. Uitase cd-ul preferat. Aglomeraţia din intersecţii era cumplită, se circula în coloană. Cravata îl strângea şi îşi simţea gâtul uscat. Avea destul timp de petrecut în trafic, astfel încât îşi desfăcu un energizant, luat din bord, unde fusese lăsat pentru fix momente din acestea, bău o înghiţitură serioasă apoi se lăsă pierdut în gânduri.

Gânduri împreună

Lui îi lipsea Ea, cea entuziastă, zâmbitoare, zăpăcită. Se transformase într-o persoană conformistă şi banală, faţă de care nu ar mai fi împărtăşit sentimentele de început. O vroia pe Ea, cea pe pieptul căreia adormea în nopţile târzii, cea căreia îi putea împărtăşi orice fantezie pentru ca apoi Ea să facă magii pentru a le îndeplini. Ei îi lipsea El, cel jucăuş, tandru şi zăpăcit. Îi lipseau serile nebune, petrecute pe malul mării vibrând în acordurile de chitară, focul înalt în faţa căruia dansau în picioarele goale până în zori, fără să le pese de nimeni şi nimic, apoi săruturile prelungi la răsărit.

La primul semafor, El îi trimise un mesaj succint: “Vrei?” Răspunsul întârzia să apară. Dezamăgirea lui era crescendă. Ea nu avea semnal, mai avea câteva staţii până ajungea la Pipera, unde trebuia să coboare. Nu mai avea stare, se simţea anxioasă neştiind de ce. Scrise textul pentru SMS, ştiind că oricum nu se va trimite: “Vrei?” Mesajele ajunseseră în fix acelaşi moment, când ea ieşi la suprafaţă de la metrou.

El întoarse la prima intersecţie, Ea luă metroul înapoi spre casă. Amândoi şi-ar fi dorit să zboare până când s-ar fi găsit unul în braţele celuilalt. În aproximativ o oră, cei doi savurau tarta cu fructe ce o cumpăraseră cu o seară în urmă, dar nu mai apucaseră să o mănânce pentru că se ciondăniseră. Se învoiră de la serviciu, băură runda a doua de cafea împreună, masa din bucătărie le servi ca suport pentru a face dragoste nebuneşte, apoi se culcară îmbrăţişaţi cu o promisiune reciprocă:

- Să nu îndrăzneşti să mă mai laşi vreodată să mă pierd şi să te pierd!

 

- Nicicând iubito! Am fost orbi...

 

Sărutul, devenit sărat din pricina lacrimilor ce se scurgeau până spre buze, pecetlui regăsirea Lor.

Autor: Corina Diaconescu