- Am trăit şi am iubit ca un nebun. Am avut impresia că am pierdut totul de mii de ori şi de mii de ori am luat-o de la capăt. Ce-ai vrea să ştii, copile?
Revoltă din neștiință
- Totul! De ce ai iubit-o tocmai pe Ea? De ce nu ţi-ai refăcut viaţa? De ce nu ai abandonat-o? Tu erai încă tânăr când mama s-a îmbolnăvit, cât aveai? 30?
- Nu, 32.
Vocea tatălui curgea surâzătoare, împăcată, în faţa tânărului confuz şi revoltat. Îşi aprinse o ţigară şi ieşi pe balcon, băiatul urmându-l.
- Nu înţeleg cum poţi fi atât de seren! Ai stat lângă Ea cât a fost bolnavă, i-ai luat mereu apărarea, ai ajutat-o întotdeauna, ani de-a rândul, iar acum când s-a produs minunea şi a reînceput să meargă, Ea pleacă să viziteze plaje exotice? La 54 de ani? Pe bune? Până acum nu era în stare nici să îşi ducă lingura la gură, iar acum se plimbă de una singură prin Europa? Şi nu e în stare decât să lase un bilet??? Mie mi se pare absurd! La fel cum mi se pare absurdă şi reacţia ta!
- Ai pus greşit întrebarea. Nu eu ar fi trebuit să îmi refac viaţa, ci Ea! Nu eu eram îndreptăţit să o abandonez pe Ea, ci Ea pe mine. Bănuiesc, dealtfel, că doar boala care a ţintuit-o la pat a ţinut-o lângă mine... şi lângă tine.
- Vorbeşti prostii! A fost un chin să rămânem lângă Ea! Să bălească, să o schimbi de Pampers...
Amintiri din clipe înnegurate
Bărbatul tăcu şi trase mai adânc în piept fumul de ţigară. Băiatul nu avea nicio vină că gândea aşa. Era ceea ce i se prezentase şi minciuna în care avea să rămână pentru a-i fi bine. La 17 ani o cunoscuse pe Ea, ademenitoare prin vorbe şi surâs, elegantă în gândire, sclipitoare în proiecţiile de viitor: “Eu voi fi ziua şi noaptea ta! Eu voi fi spiritul tău creator, eu voi fi aerul ce îl vei respira!”. Aşa răsună în mintea lui, ca şi când ar fi fost ieri, vorbele ei sigure.
La împlinirea majoratului părăsiseră casa părintească amândoi. Părinţii lor nu erau de acord cu relaţia. El era un băiat de Bucureşti, Ea era o fată simplă din provincie. Nu aveau bani, nu aveau unde să locuiască, nu cunoşteau pe nimeni în localitatea unde au coborât la întâmplare din tren, pentru a începe o viaţă nouă, născută doar din iubire. Câteva zile totul a fost perfect: dormeau şi se iubeau pe unde apucau, mâncau ce găseau prin copacii încărcaţi de fructele verii, mai cumpărau câte o pâine sau câte o îngheţată şi se amuzau grozav de toată situaţia. Puţinii bani pe care îi aveau s-au terminat curând. S-au gândit la angajare, dar ce poţi munci într-un sătuc de ţară? Studiile nu şi le terminaseră, habar nu aveau cum se câştigă un ban şi nici cum vor infrunta iarna. Deja în toamna ploioasă nu mai era deloc romantic să se scalde în râu, nu se mai spălaseră cu săpun sau pe dinţi de câteva luni. Firescul traiului în natură începea să îi acapareze prin mirosuri, neîngrijire, haine murdare şi rupte. Atunci a apărut primul gând de întoarcere acasă, de renunţare la amorul lor, care s-a dovedit că nu ţine de foame. Ea nu a fost de acord. Ştia că nu va mai fi primită înapoi de familie, la fel cum nu va fi primită mai bine nici de familia lui.
El a început să meargă din ce în ce mai des prin oraş, acolo unde, zdrenţăros şi murdar cum era, a întâlnit-o pe fata primarului, pe care a lăsat-o însărcinată - falsă iubire în schimbul banilor pentru pâine. Iubitei lui îi spunea că munceşte cu ziua, Ea improviza făcutul mâncării în păduricea în care stăteau de o vreme. Rămăsese şi ea însărcinată, a refuzat cu obstinaţie să meargă la spital ori înapoi acasă. A născut pruncul fără viaţă în inima pădurii şi o parte din ea s-a stins o dată cu el. Curând a născut şi fiica primarului, iar tatăl era cât pe aci să o dezmoştenească şi să renunţe la calitatea ei de fiică. Aceasta şi-a abandonat copilul în mâinile sălbaticului din pădure. Cu durere în suflet, Ea l-a crescut ca şi cum ar fi fost al ei.
S-au reîntors după vreun an şi jmatate acasă la El, cu tot cu bebeluş. Condiţia părinţilor lui pentru a-l primi a fost de a renunţa la Ea. Ea a plecat în Germania să facă bani, bani pe care îi trimitea lunar acasă pentru ei. La început El îi scria în fiecare zi, după vreo jumătate de an a rărit ritmul corespondenţei, apoi a încetat. Ea a continuat să le trimită bani. În câţiva ani, El a putut să termine facultatea şi să obţină un post important într-o companie al cărei patron era prietenul din copilărie al tatălui lui. A experimentat fetele frivole, fetele educate dar şi fetele inaccesibile din familiile bune. A ţinut-o în petreceri şi beţia unei vieţi îndestulate pe toate planurile. Copilul avea bonă, dar nu avea timp din partea tatălui sau, avea munţi de jucării, dar nu o avea pe amărâta care muncea la spălat vase într-un restaurant din Munchen, petru a-i trimite lui toate cele necesare pentru o viaţă de copil frumoasă. A uitat-o. Plicul cu banii lunari era singura urmă a fostei existenţe a ei în viată lor.
O viață nouă
Curând, a pierdut totul, compania a dat faliment, casa le-a fost vândută, la fel şi toate bunurile. Ea a redevenit importantă prin suma de bani trimisă şi regretele de a o fi înlăturat, de a nu mai fi făcut nici o încercare pentru a fi împreună. Ea i-a ajutat să se pună pe picioare, să îşi cumpere o casă şi o maşină, să trăiască decent, îşi găsise alt post, avansase ca şef de magazin. Făcea economii şi trimitea aproape totul în ţară. Reîncepuseră corespondenţa. Când Ea a revenit în ţară, s-a îmbolnăvit. El a jurat că îi va fi alături pentru totdeauna. S-au căsătorit, Ea şi-a pierdut total mobilitatea şi demnitatea datorită evoluţiei severe a bolii, El s-a ţinut de cuvânt.
Cu banii strânşi de El de data aceasta, când tratamentul a dat ceva rezultate, a trimis-o pe Ea să se bucure de perioada în care e bine. Nu a însoţit-o pentru că Ea nu şi-a dorit. Ultima scrisoare îl anunţă că:
- “Nu am trăit, iubitule, în van! Am trăit pentru tine! Rămâi fericit, împăcat şi ai grijă de băiat!”
Autor: Corina Diaconescu
