Întâlniri din lumi diferite

Pub / Bar

Clubul mirosea a butoaie cu vin răsturnate, a bodegă de pe timpuri. În fapt, nici nu era un club, era o casă veche, reamenajată la suprafaţă, un soi de pub cu grădină. Când simţea mirosul atât de pregnant de alcool, copilă fiind, traversa pe trotuarul celălalt al străzii. Dinăuntru se auzeau râsete şi înjurături, iar comentariile mamei erau mereu aceleaşi: "Lasă-i, sunt nişte beţivi! Nu te mai uita la ei! Să nu vină după noi!". Desigur, indivizii ameţiţi de aburii alcoolului nu aveau ochi pentru trecători şi nici minte să gândească asupra impactului imaginii lor în mintea necoaptă a copiilor.

Un Spiderman pitic şi gras dintr-un soi de pluș atârna hidos de un copac înălţat în curtea terasei înţesate cu bănci îngheţate. Frigul pătrundea tăios printre hainele de tranziţie între toamnă și iarnă. Noaptea se coborâse în coloane de ceaţă, iar aerul era jilav. Ea acceptase să meargă în seara aceea alături de prietena ei la concert, doar pentru a-i face pe plac acesteia. Nu ştia cine cântă şi nici nu o interesa. Ieşea din casă, deci nu urma să îşi petreacă noaptea în compania cărţii rămase neterminate. Părea o idee mai bună. Nu putea nici renunţa la lecturarea ei, era suficient de captivantă prin conţinutul expus realist, însă nu se simţea nici în stare să o continue, nu cel puţin când ploaia atârna sub norii grei pe cer, obturând lumina blândă a Lunii. S-a încumetat şi a ieşit.

Ce căuta acolo?

Prietena ei era extrem de entuziasmată de lansarea noului album al cântăreţului de care Ea personal nu auzise niciodată. Ţopăia şi se învârtea pe ritmurile antrenante oferite de DJ până la sosirea artistului. Ea nu prea îşi găsea locul. Iniţal erau cam vreo 10 persoane în antecamera în care urma să aibă loc concertul, dar în scurt timp, locul s-a umplut cu indivizi la o primă vedere înspăimântători. Nu le înţelegea vestimentaţia, cum nici stilul de viaţă în mod obişnuit. Oare aşa erau şi în viaţa de zi cu zi sau aşa îşi creeau ţinuta doar pentru apartenenţa la grupul de oameni care asculta genul acesta de muzică? Hip-hop sau rap? Nu era lămurită.

Concert lansare album

Oriunde privea, vedea bărbaţi în pantaloni largi, cu turul jos, hanorace largi, şepci colorate, bluze inscripţionate cu nume de trupe cunoscute, adidaşi coloraţi, chei majoritatea şi cu barbă. Avea un sentiment pătrunzător de teamă cu nivel în creştere. O întrebă şoptit pe prietena ei:

- Sunt periculoşi? Cel puţin aşa arată! Duri, fără milă, ca abia ieşiţi din penitenciar... arată ca aia din Prison Break...

Teamă cu fluturaşi în stomac

Pe amica ei a bufnit-o râsul şi a continuat să danseze. I-a şi spus ceva, dar muzica era deja prea tare, acoperea volumul vocii obişnuite. După mai bine de 2 ore de aşteptare faţă de ora anunţată pentru concert, şi-a făcut apariţia şi artistul, ce a fost întâmpinat cu ovaţii şi fredonarea unui refren al unui cântec, se pare cunoscut, de-al lui.

Într-o secundă camera s-a umplut până la refuz. Prietena ei a ţâşnit mai în faţă pentru a face fotografii, eventual poate prindea şi ocazia unui selfie cu cântăreţul. Ea a rămas undeva pe un scaun, lângă bar, privind la mulţimea oamenilor cu spatele la ea, îndreptaţi către scena improvizată. Era stingheră şi habar nu avea ce să facă, cum să se comporte. Eventual aplauda la finele fiecărei melodii. Din colţul celălalt al camerei, o privea El. O studia atent şi îi părea amuzantă prin felul în care stătea aşa retrasă şi clar adaptându-se la atmosferă ca nuca în perete. Văzu ce bea şi îi mai comandă un suc. Se apropie de Ea, ca leul spre o gazelă siropoasă. Îi oferi sucul, Ea refuză politicos, El insistă, iar Ea acceptă într-un final, dorindu-şi cu ardoare revenirea prietenei ei lângă ea, pentru a pleca. El îi zâmbi şi o luă de mâna ce deja îi tremura. O apucă cu fermitate şi o trase după El. Ea intră în panică. Pe terasă abia mai putea respira. El o privea nedumerit.

- Ți-e rău? Te pot ajuta cu ceva? Bea o gură de suc!

Îl ascultă, respirând rapid şi neputând să îşi stăpânească bătăile inimii. El o mângâie uşor pe mână şi o invită să se liniştească puţin. S-au aşezat pe banca ce avea o salteluţă crem, iar după vreo jumătate de oră de discuţii intrară împreună la concert în căutarea prietenei şi a unui pix, pentru schimbul de telefoane. Din pricina emoţiilor, uitaseră că îşi pot memora numerele în telefoane...

Autor: Corina Diaconescu

Pahar de suc

Timp încremenit

Ceasul vieții

Se schimbase. Nu mai era bărbatul de care s-a îndrăgostit. Devenise un străin, cu ochii goi şi inima închisă. Habar nu avea ce se petrecuse cu El. Parcă peste noapte omul tandru şi iubitor se metamorfozase în corpul vorbitor, fără emoţii al celui ce se afla în faţa ei acum.

O scruta cu privirea din cap până în picioare când ajungea acasă, fără urmă de zâmbet, apoi nu o mai privea tot restul serii (asta dacă rămânea acasă). Îşi făcuse obiceiul de a ieşi extrem de des motivând lipsa de aer ori nevoia de mişcare. Nu ştia unde merge, nici de ce revine atât de târziu acasă. Auzise nişte zvonuri răutăcioase, dar nu simţea nevoia de a-şi da universul peste cap. În acel Univers se găseau El şi Ea, fericiţi pentru vecie, cu firul vieţii derulându-se fin: casă, nuntă, bebe, nepoţi. Nu avea alte aşteptări şi nici dorinţa unui activism al vieţii mai înalt. Ea încerca să se comporte în mod obişnuit cu El, dar El nu mai era acolo. Într-o zi, a venit de la muncă şi şi-a împachetat lucrurile.

- Eu plec, i-a spus El sec.

Luată prin surprindere, izbitura vorbelor lui nu reuşi să aibă un impact pe moment. Răspunse calmă, dar ca şi teleghidată:

- Bine. Unde? Pentru cât timp?

Se uită pentru o ultimă oară la Ea. Purta o bluza largă, lungă până spre genunchi, avea părul prins neglijent într-o coadă în vârful capului şi papucii cu elefănţei, pe care El îi dăruise în urmă cu un an. Simţi un gol profund în stomac, trase aer în piept pe gură, se întoarse brusc cu spatele la Ea, îşi luă geamantanul şi ieşi pe uşă. Zgomotul de la trântitul uşii când aceasta s-a închis cu putere în urma lui, din pricina curentului fiind şi ferestrele deschise, a trezit-o la realitate.

Peste câteva luni, drumul înainte i se aşternea plin de amintirea lui. Umbra paşilor lui în dreptul ei o însoţea pretutindeni. Fiecare colţişor din casă ori din locurile preferate era încărcat atât de mult de prezenţa lui. Nu avusese curajul să spună nimănui ce s-a întâmplat. Îşi schimbase numărul de telefon fix pentru a nu i se cere explicaţii. Oricum nu ar fi ştiut ce să spună. Se minţea singură, îl aştepta până noaptea târziu. Nu îşi luase toate lucrurile. În dulap mai atârna vreo cămaşă, în maşina de spălat vreo pereche de şosete, pe balcon uleiul pentru maşină. Pentru Ea, timpul se oprise în loc. Nu era în stare să se întrebe de ce, să îl caute (nici nu ar fi ştiut unde), se temea de eventualele descoperiri. Se ducea la muncă, venea acasă, se uita la infinit pe albumele cu poze din primii ani de când s-au cunoscut, făcea câte o baie, mânca dacă reuşea, în faţa televizorului, apoi se culca.

Praful se adunase pe rafturile bibliotecii într-atât încât puteai scrie sau desena pe el. Era haos în casă, însă nu îi păsa. Nu avea energie pentru a se îngriji şi de aspectul acesta. Era îndeajuns că merge la muncă, îşi spala şi îşi calca hainele pentru a doua zi. În weekend zăcea în pat uitându-se pe pereţi ori urmărind ceasul atârnat pe perete, lângă tabloul cu fotografia lor. În seara aceea însă, se plictisise de suferinţa ei tăcută. Începu să strângă din lucruri, să dea cu aspiratorul, să spele pe jos, apoi să plângă în hohote, deschizând din nou aspiratorul, pentru a estompa zgomotul plânsului spasmotic. După o repriză eliberatoare de plâns, se uită în oglindă, se spălă pe faţă, apoi începu să cureţe compulsiv prin toată casa. Dintre rafturile cărţilor şterse de praf zbură pe podea biletul la concertul lui Emeric Imre.

Concert Emeric Imre

Se uită la bucata de hârtie şi aproape că nu îi venea să o atingă. Să îl arunce? Culmea era că data desfăşurării concertului era mâine. Ziua următoare a numărat secundele până a putut pleca de la muncă. A luat un taxi şi s-a oprit în faţa intrării de la Aida Caffe and Dreams. Încremeni. Pe trotuar stătea rezemat de perete El. Părea extrem de abătut, era singur şi cu o şapcă trasă bine peste cap. Se apropie cu paşi nesiguri de El şi, ca şi cum nu ar fi trecut cele câteva luni de când plecase, îl luă în braţe, iar El începu să plângă.

Nu schimbară nici o vorbă, dar intrară la concert ţinându-se de mâna şi fredonară, abţinându-şi cu greu lacrimile, “Nebun de alb” sau “Noapte de unul singur”. La finalul serii, se întoarse alături de Ea acasă. A doua zi, hainele şi bagajele lui îşi reluară locul prin dulapuri, cuminţi. Viaţa continuă să se scurgă lin, fără alte piedici. Peste încă vreo câteva luni, fără a pune Ea întrebările, primi totuşi răspunsurile. A plecat pentru că s-a temut că o va face să sufere enorm. Era suspect de melanom. Rata de supravieţuire nu era încurajatoare. Nu dorea să o facă să treacă prin chinul de a-l vedea degradându-se treptat din pricina tratamentelor intruzive, ori să îi răpească fericirea idilică petru viitorul lor în felul acesta. A preferat să plece. Iar Ea a avut suficientă răbdare să aştepte şi să creadă în El şi în ei. Ca prin minune, după acele luni petrecute separat de Ea, analizele au ieşit perfect, oferindu-le din nou șansa la fericirea vieţii petrecute în doi.

Autor: Corina Diaconescu

Cuplu fericit cu copil

Noapte în Vama Veche

Mândria şi încăpăţânarea fac jocul cuceritorilor. Deasupra, stelele se amuză de flirtul muritorilor. Plaja, încă de poveste, din Vama Veche, ademeneşte magnetic tinerii, ai căror ani încă nu au fost impregnaţi cu griji, responsabilităţi şi dureri ale vieţii. Pare totul atât de simplu: doar un acord de chitară, care poartă vântul pe peronul din gară şi mulţimea de oameni haotici, îmbrâncindu-se în hohote de râs spre primul automat de cafea din gară, oferă reţeta perfectă pentru anularea conştiinţei de sine. Două zile sau două săptămâni, timpul petrecut în Vamă se contorizează în trăirile intense, obţinute pe toate planurile.

Concert pe note de amor

Asfinţitul de soare e alintat de a brizei răcoare. Ultimele raze sângerii se scaldă în valurile mării înspumate, tihnite de apus. Un cântăreţ la chitară încearcă să frământe sentimentele unei anume domnişoare. Tot ceea ce El îşi doreşte este să poată pleca la sfârşitul concertului alături de Ea. Ar fi părut o fată banală, la o primă vedere. Nu epata prin frumuseţe, însă privirea ei avea magie (atunci când reuşea să o prindă, pentru că Ea evita contactul vizual, iar asta îl intriga şi mai mult).

Scena era locul în care El se simţea sigur pe sine. Chitara şi vocea îi erau aliaţii cei mai buni în a obţine fluturatul din gene al oricărei fete şi-ar fi dorit (mai puţin al Ei). Schimbă repertoriul din seara aceea, îşi anunţă colegii de formaţie cu câteva clipe doar înainte de a începe următoarea melodie. Îşi dorea cu toată fiinţa lui să o impresioneze, să o vadă pierdută în acordurile de la chitara lui.

Partener nepotrivit

Ea stătea înghesuită la o masă lungă din lemn, pe o băncuţă îngustă şi extrem de incomodă. Era însoţită de un grup mare, în mijlocul căruia se găsea şi prietenul ei. Sinceră să fie, şi-ar fi dorit ca acesta să nu fie prezent atunci. S-ar fi ascuns în cel mai mic colţ, s-ar fi evaporat printr-o minune, doar pentru a nu se prinde măcar necunoscuţii că Ea era iubita lui. Acesta a considerat că seara e mult mai interesantă dacă provoacă show La Canapele, refuzând porţia de calamari, pe motiv că ar fi cruzi, apoi certându-se cu un chelner din Expirat, norma lui de curaj fiind proporţională cu cantitatea de băutură ingerată. Acum, pe finalul serii, ajunseseră, alături de prietenii lor, la Open Stage. Şi-ar fi dorit să nu îşi mai dea în petec măcar aici, să nu fie ţinta privirilor celorlalţi datorită actelor lui de prostie, aşa încât încercă să se bucure de concert în sinea ei, la exterior părând inertă şi îngândurată. Adora felul în care tipul de pe scenă cânta relaxat, cu o voce extrem de caldă, un timbru special, care îi provoca fiori.

Melodia lui Mărgineanu veni salvatoare, scoţând-o din vis. “Cadeee, dă-te bă că cade... curge cognac-ul, cade copacul”... începuse să ţină ritmul melodiei cu piciorul şi să fie ceva mai activă conversaţional cu amicii lor. Nu observase că prietenul ei îşi făcea de cap pe ringul de dans improvizat şi neîncăpător. La hora nebună, stârnită ad-hoc pe melodia celor de la Zdob şi Zdub, îl sesiză agitându-se atât de mult, încât sfârşi rânjind pe podea, după căzătura grozavă pe care El o avusese.

Amintiri pentru o viață

Fiindu-i îndeajuns de înghiţit pentru o seară, îşi croi drum până spre ieşirea din terasă, apoi o luă la fugă rapid şi plângând către plajă. Tipul de la chitară o observase plecând. Lasă microfonul colegului său şi o urmă. Se apropie uşor de Ea, îi luă mâna şi i-o sărută. Apoi o sărută pe Ea. Aceasta s-a lăsat abandonată complet în momentul grozav ce îl trăia.

Peste ani de zile, amintirea plajei sălbatice din Vama Veche şi a cântăreţului ce nu îi cunoştea nici numele, îi provocau surâsul fără motiv bănuit de către alţii. Când fiica sa de 18 ani insistă să meargă în Vamă, se gândi că viaţa trebuie să îşi urmeze cursul, nechinuindu-se să o ferească de magia nopţilor nebune. Toate se învaţă la timpul lor...

Autor: Corina Diaconescu