Era ciudată strălucirea soarelui căzută asupra picăturilor de
apă de pe corpul ei încă alunecos din pricina loțiunii de protecție solară. Nu
voia să fie tipul obişnuit care se holbează la o tânără frumoasă, ce îşi
unduieşte mersul ieşind asemeni unei zeiţe cu părul ei cel blond şi
lung şi umed din valurile mării albastre. O urmărea discret, de la depărtare. "De
la prea mare depărtare!" îşi spunea El, dorinţa fiindu-i de a alerga către
Ea, de a o cuprinde cu braţele-i puternice şi de a o săruta în văzul
tuturor, afirmând cu satisfacţie uşor vulgar-romantică: “E a mea!”
Părea
că nu ar fi însoţită, decât de un câine minuscul, mult prea cârlionţat
pentru a i se distinge ochii. Poate fix creatura aceea mică ar putea fi
oare pretextul pentru a se apropia de ea!
Ezitarea
Din păcate el nu era
însoţit de necuvântătoare, ci de grupul de tineri gălăgioşi şi puşi pe
glume nesărate, din care încerca să se convingă şi el pe sine că ar face
parte. Ar fi râs de el dacă s-ar fi dat de gol că e fermecat de Ea.
L-ar fi provocat să facă vreo tâmpenie că să arate cum este el ca și bărbat
cuceritor în faţa grupului. Era cu siguranţă era un tip șarmant, dar
nu prin aplatizarea la patternurile masculine, ci prin dorinţa lui
idealistă de a face femeia fericită... Ce nerozie!
Aţi întâlnit vreo femeie fericită/mulţumită? Dacă da, pentru cât timp?
Era tânăr,
iar tinereţea se scurgea în gândurile lui, gânduri înceţoşate doar de
damful de alcool râgâit de amicii lui şi berea vărsată pe cearceaf de
piciorul său neatent, ceva mai devreme când ochii lui erau pierduţi în
zare, după Ea...
Confuzia
Dar unde este Ea? Unde e câinele ăla mic şi
afurisit? Nu se poate! A ratat-o! Unde a dispărut? Râsetele prietenilor
lui îl scoaseră din reverie şi desfăcu cu bricheta capacul altei beri
scoase din geanta frigorifică, care uimitor, la 37 de grade, după vreo 5
ore pe plajă, încă mai menţinea berile reci. Luă o
înghiţitură mare, pe care ar fi scuipat-o. Capacul se umpluse de nisip. A
înghiţit. Ar fi fost penibil să scuipe lângă mămica de lângă ei, care
îi curăța o piersică fetiţei sale ce probabil nu avea mai mult de 3 ani.
Cea mică mușca cu nesaţ din piersica zemoasă, scurgându-i-se pe bărbie,
iar El sorbea din berea cu nisip.
- Nenea, vlei? a îngăimat fetiţa, pesemne văzând că o priveşte insistent.
- Nu, papă tu să te faci mare! Lasă berea şi merse către mare, evitând cu grijă şezlongurile şi oamenii înşiraţi pe nisip care pe unde. În urma lui auzi râsete:
- Ce-ai, bă? Vrei copii? Te uiţi la de-astea tinerele?
Apoi se trezi cu o palmă şi o îmbrâncitură în spate, care îl proiectară direct în genunchi în valurile de la mal. Râse şi el... ce naiba să facă? Se duse înot până mai departe de geamandură,
tot că să scape de discuţii insipide cu amicul ce îl urmase în mare.
Noroc că acesta nu ştia să înoate foarte bine, aşa încât nu îl putea
urma. A scăpat. Pe moment.
S-a lăsat să îl poarte valurile până spre mal, făcând pluta şi închizând ochii sub soarele orbitor.
Renunțarea
- Uite, mami! E nenea care vlea pielsică!
Deschise
ochii năucit. Era fetiţa de mai devreme. Se frecă la ochi şi se aşeză
în faţa ei. Din valuri, apăru Ea. El înghiţi în gol.
- Mami?, întrebă el, dezamăgirea simțindu-i-se în glas. Păi... micuțo! Nu erai cu mami lângă noi?
- Ah, nu! O lăsasem o clipă cu sor-mea, cât am cumpărat gogoşi... zise Ea, simţind că l-a pierdut pe El...
În pas alert se depărta, lăsându-le pe cele două. Se îmbrăcă cu haina
grupului şi dădu startul la băut spre o terasă, feriţi de soare. Acum, Ea fu cea care rămase cu gândul la el. "Ar fi putut să fie!"
Autor: Corina Diaconescu
