Showing posts with label onoare. Show all posts
Showing posts with label onoare. Show all posts

Saturday, September 17, 2016

În onoarea unui suflet

Statuie înger
Statuia unui înger

Gemea vântul, răsfirându-se printre oamenii înneguraţi. Un greiere firav îşi încerca concertul înnoptat printre picioarele mulţimii. Cerul era senin, luna imensă, însă întunecimea stăpânea prin durerea celor adunaţi acolo. Lemnul vopsit proaspăt din care fuseseră băncile construite întregea atmosfera încărcată. 

Ieşi afară nervos şi în pas rapid se îndreptă către spatele curţii Bisericii. Nu se mai putea abţine. Începu să plângă năvălitor, lăsând lacrimile să îi spele neputinţa de a-l aduce înapoi. Ridică ochii spre Cer, rostind în mintea lui cu voce pierdută acel “De ce?” inutil. Se calmă inspirând adânc, se şterse cu colţul mânecii de la cămaşă la ochi şi se întoarse în grup, pozând aparent ca fiind puternic...

Context nepotrivit de revedere


Ea îl privea timidă dintr-un colţ. Nu îl mai văzuse pe El de când mergeau în vacanţe împreună la bunici. Ieşeau pe uliţa prăfuită şi se alergau, jucau “Leapşa” ori “Ratele şi Vânătorii” sau “Adevăr ori Provocare”. Trecuseră ani buni de atunci. Nu îşi închipuia că îl va revedea în acest context nefericit. El era nepotul bărbatului în onoarea căruia se adunaseră toţi acei oameni. Ea era nepoata unei prietene apropiate de familie a acestuia. O bună perioadă a locuit în Cluj, terminându-şi studiile masterale acolo, apoi s-a mutat înapoi acasă, la Braşov. Nu avea nici măcar o lună de când revenise când a auzit de nefericitul eveniment. Îl ţinea minte pe Nenea, cum îi spuneau ei când erau mici, vesel şi plin de surprize pentru ei. Când oboseau după atâta joacă, se retrăgeau pe prispa casei, scoteau apă din fântână şi se răcoreau, iar Nenea nu întârzia să apară cu vreun motănel la ei ori vreun pumn de bomboane ori plăcinte cu brânză, cum numai soţia lui ştia să facă... Nu îi venea să creadă nici ei că nu a mai apucat să vorbească cu Nenea, ca pe vremuri, să îi povestească ce a mai văzut la oraş, ce a mai învăţat şi să îi ofere cadoul pe care demult îl avea în minte pentru dânsul.


El era şi mai afectat. Ai lui stingându-se de când era copil, Nenea le-a cam luat locul, fiindu-i tânărului aproape în fiece etapă a vieţii lui, asemeni unui părinte, ba cu o mustrare, ba cu un sfat. Nici măcar nu o sesizase pe Ea. Nici nu avea cum. În alt context, ar fi fost un mare prilej de bucurie revederea lor, acum însă nu avea ochi decât organizatoric, pentru cele necesare în seara aceea cumplită.

Ploaia torenţială încheie în următoarea zi traseul lui Nenea pe Pământ...

Revenind la viață


După cele câteva zile de liber, în care nu a fost în stare să facă absolut nimic, nici să mănânce, nici să doarmă, nici să mai vorbească cu alţi oameni, s-a întors la muncă. Secretara s-a îndreptat către El, şi-a exprimat părerile de rău, apoi i-a oferit ordinea de lucru din ziua respectivă. Printre teancurile de dosare rămase în urmă, găsi şi lista de apeluri nepreluate din zilele în care a lipsit. După o săptămână de întuneric, a fost primul zâmbet ivit pe chipul lui, datorită numelui ei, trecut grăbit pe un bileţel. Se închise în birou şi o sună, fără să ştie exact nici măcar ce îi va spune.

- Tu? Chiar tu? Cum de te-ai întors?

- Se pare că ţi-am dus lipsa! Am auzit că sunt prin oraş pe la noi băieţi de însurat şi m-am gândit să-i fac vreunuia o favoare! O bufni râsul, de la glumă deplasată ce i-a ieşit pe nerăsuflate din gură.

- Şi ştii că-s unul dintre ei? Nici El nu vorbea serios, însă măcar s-a mai destins după zilele de încordare maximă trecute.

A doua zi, Ea i-a oferit o machetă a unui vapor, ce ar fi trebuit să fie cadoul special pentru Nenea, care era pasionat de nave şi mare şi călătorii pe ţărmuri necunoscute şi mereu le spunea poveşti din tinereţile lui, când umbla zvelt la bordul vreunui vas, purtând mândru uniforma de Marină. Ştia de legătura specială dintre cei doi, astfel încât nimeni nu putea fi mai potrivit pentru cadou decât El.

Peste ani de zile, macheta vaporului încă îşi găsea loc pe noptiera lor, în amintirea celui ce a fost odată Nenea.

Autor: Corina Diaconescu

Machetă vapor
Machetă vapor