Idilă la locul de muncă

Cuplu la răsărit

Perlele se rostogoliră cu clinchet pe noptiera ce le aştepta. Cerceii le urmară. Rochia ateriză leneşă lângă pat, un pantof peste ea, celălalt pe lângă uşă. Aşternutul patului rămăsese mototolit de noaptea trecută. Nu avusese chef să îşi aranjeze patul în acea dimineaţă. De fapt, nu pricepea utilitatea de a face patul nicicând, însă se supunea acestei reguli ori când venea maică-sa în vizită la Ea, ori când ştia că El va rămâne peste noapte. Altfel, era timp pierdut. Pentru ce să piardă vremea aranjând locul, unde în câteva ore ar fi urmat să se întindă din nou? Care e treaba? Pereţii casei, de unii singuri nu suportau patul nefăcut? Ori biroul plin până la refuz de cărţi lăsate deschise s-ar fi supărat că patul nu este la linie? Florile uitate să fie udate ar fi comentat ceva în legătură cu acest aspect?

Veioza pâlpâia, probabil becul urma să se ardă, astfel încât o stinse şi se ghemui în pat. Era foarte obosită, somnul a cuprins-o numaidecât. Era semiațipită şi se încălzise plăcut sub pătura pufoasă, când muzica de la radioul din bucătărie porni brusc. Nu îşi amintea să îl fi deschis. În fine, nu mai conta. Îi era mult prea somn pentru a face efortul de a se da jos din pat şi a-l opri. În plus, melodia franţuzească ce se auzea în surdină, era printre preferatele ei. Uitase să tragă draperiile. Lumina lunii, de obicei plăpândă, acum pătrundea violent prin fereastra deschisă larg în dormitor, luminând fiecare colţişor al camerei. Adormi în ciuda acesteia.

Asumarea relaţiei

El aştepta nerăbdător la calculator, cu telefonul prin apropiere. Petrecuseră o seară fantastică la petrecerea aniversară a companiei unde cei doi lucrau. Ritmurile ameţitoare ale muzicii, mai ales după câteva pahare în plus, îi transformaseră pe ceilalţi invitaţi în simple marionete ce râdeau şi nu se potriveau cu peisajul.

Petrecerea firmei

Oamenii, care în mod obişnuit îi vedeai la cravată şi costum, ori doamnele ce nu aveau timp nici pentru un salut pe coridor, acum erau împleticiti, nesătui şi strigător de comici prin apropierile ciudate dintre ei, ori ţinutele extravagante. Doar că ceilalţi nu contau. Ea fusese ravisantă în seara aceea. Rochia ei era tulburătoare pentru privirile fiecărui bărbat prezent la eveniment. Lui îi părea imposibil să mai joace rolul angajatului perfect la muncă, pentru ca doar la sfârşit de săptămână să o poată strânge în braţe denumind-o “Iubito...”.

Ea se temea ca El să nu se simtă complexat de poziţia ei superioară în firmă, dar nu prea i-ar fi păsat dacă s-ar fi aflat despre relaţia lor. Se simţea pregătită pentru o nouă etapă a relaţiei lor, dar nu şi-ar fi dorit nici ipostaza în care să îl forţeze să avanseze. Să îl roage Ea să se vadă mai des ori să se afiseze împreună, îi părea o chestiune dificilă.

El considera că Ea s-ar fi simţit aiurea să se afle în firmă că e iubitul ei de aproape un an, ori să rămână mai des noaptea la Ea sau să îi propună o vacanţă împreună. Ea era suficient de distantă în timpul săptămânii cât să o considere “şefă”. Avea nevoie însă de mai mult, la 34 de ani nu mai simţea nevoia de alergat din floare în floare, deşi era un tip bine şi El. O dorea pe Ea. Îi strecurase în poşetă cutiuţa cu inelul, ce ar fi trebuit să fie un simbol al asumării relaţiei lor. Cutiuţa roşie catifelată o ascunsese într-o pungă de jeleuri. Erau preferatele ei. Nu a avut curajul de a i-l oferi personal. Nu putea anticipa cum ar fi reacţionat. Acum aştepta, dar aşteptarea părea interminabilă.

Aşteptarea a meritat!

Ea a dormit incredibil de bine. Dimineaţă, la birou, nu a trădat prin înfăţişare orele totuşi puţine de somn. El se frământa şi nu avea chef de muncă. Ziua s-a scurs greu pentru El şi în mod obişnuit pentru Ea. Punga cu jeleuri rămăsese neatinsă în poşeta ei de ocazie pentru încă vreo două luni dezamăgitoare pentru El. Pentru că Ea nu aducea vorba deloc despre inel, El s-a simţit extrem de amărât. A continuat să se poarte normal, dar inima lui era rănită.

Când tensiunea aproape atinsese apogeul, El chiar tatonând serios ideea demisiei, Ea a apărut zâmbitoare la birou, mestecând ursuleţi coloraţi şi zemoşi, purtând inelul dăruit de El.

Autor: Corina Diaconescu

Inel de logodnă

Când Răul îți face un mare Bine

Se năruise totul, absolut totul. Ar fi urmat să o ceară de soţie fix în următoarea zi, pe plaja cu un albastru ireal al apei din Zakynthos, undeva la apus, pe malul marii, savurând o cupă de vin cu multă gheaţă. S-a dus dracu' totul! Măcar banii pe excursie de la agenţia de turism de i-ar mai fi putut recăpăta... dar mama mă-sii, dacă Ea s-a trezit că nu se simte suficient de împlinită în relaţia aceasta şi că nu este suficient de distractiv pentru Ea fix cu o zi înainte de plecare... Făcuse eforturi substanţiale pentru a achiziţiona excursia aceasta, ce ar fi trebuit să fie de neuitat, de povestit la rude, prieteni, amici, colegi de muncă. Cum a cerut-o? Şi ea ce a zis? Cât de surprinsă a fost? A plâns?

- "A râs! Probabil că a râs că sunt un prost!" îşi spuse el în gând, în vreme ce încerca să îşi scoată din minte imaginea ei zeflemitoare. Ea îi spusese fără cea mai mică apăsare că de fapt se plictiseşte cu El, că nu înţelege cum a crezut El că l-ar iubi cu adevărat şi că ar vrea ceva mai mult din partea lui decât ajutorul în obţinerea postului dorit, de care în acest moment nu mai avea nevoie, fiindcă primise o ofertă de muncă mult mai avantajoasă de la o agenţie de modeling.

Viața fără ea

El era un tip trecut uşor de 40 de ani, deja grizonat, educat, văduv din urmă cu 4 ani şi depăşit de ritmul nebun al generaţiilor mai tinere, în raport cu viaţa de cuplu. Găsise o puştoaică ameţită într-o noapte într-un bar unde ieşise la o băută cu colegii de departament şi gagica i-a luat minţile. De când soţia se stinsese, nu îndrăznise să se mai gândească măcar la o altă apropiere de o altă femeie. O iubise enorm. Îi lipsea enorm. Nu făcea nimic altceva decât să se adâncească în muncă, dar nici acolo nu mai avea randament, era cuprins din ce în ce mai des de sentimentul inutilităţii. Prietenii l-au convins să dea curs avansurilor blondinei, să se distreze, să se elibereze de povara gândurilor chinuitoare şi eventual să mai și zâmbească din vreme în vreme în faţa tinereţii întruchipate în Ea.

Aşa a făcut, iar acum i se părea că făcuse cea mai proastă alegere. După 8 luni zăpăcite, pline de certuri şi împăcări, de pasiune şi totală iresponsabilitate în vederea zilei de mâine, El ajunsese să creadă că Ea e aleasa, iar Ea să creadă că El e noul finanţator al capriciilor ei.

Amarul se stinge pe drum

A plâns în noaptea aceea, a înjurat, a băut şi a luat-o de la capăt. Într-un târziu a adormit cu televizorul la maxim, dat pe un post muzical. Alarma de la ceas l-a trezit din noaptea cruntă. Bagajele le avea deja făcute. A vrut să le desfacă şi să arunce cu toate hainele, ba chiar își imagina aruncarea la WC a inelului pe care îl cumpărase. Vizualiza jetul de apă scurgându-se peste el puternic, până când acesta se făcea nevăzut, alături de fecale. Nu a făcut-o. Era un om calculat, un economist bun. Suferinţa-i suferinţă, dar dă-o-n mă-sa de suferinţă! Inelul l-a costat bani, excursia la fel, puştoaica la fel. Era cazul să îşi bage naibii minţile în cap! De concediu avea nevoie orişicum, astfel încât îşi luă geamantanul, cămaşa şi pantalonii lejeri din in, se parfumă şi se duse către maşină. Conduse agresiv, ceea ce nu îi stătea în fire, însă până să găsească varianta de adaptare a depăşirii autocompătimirii, a pierdut timp, aşa că fusese cât pe-aci să rateze autocarul.

Însoţitorul de bord din partea agenţiei a verificat prezenţa călătorilor. L-a întrebat unde e doamna. A răspuns sec:

- Nu mai vine! şi şi-a îndreptat privirea spre fereastră.

Aceeași Mărie, însă cu siguranță, cu altă pălărie

Peste câteva minute, locul din dreapta lui a fost ocupat de bagajele unei doamne, care probabil a considerat că e normal să pleci într-o vacanţă de 10 zile cu tot şifonierul după tine. Cum i-a făcut o favoare doamnei elegante, cu rochie violet şi cu prea multe haine, a doua zi pe la prânz, când au ajuns la hotel, El şi-a primit răsplata: o doamnă extrem de recunoscătoare, călătorind singură, divorţată de ceva vreme, cu o singură fiică măritată şi un nepoţel bebeluş, precum şi Ea şi-a primit răsplata: un domn elegant, călătorind singur, proaspăt despărţit de o maimuţă şi... un inel strălucitor cu piatră azurie, la finele sejurului, în ultima noapte, când îmbrăţişaţi în patul ce scârţăia îngrozitor, Ea a spus “Da”...

Autor: Corina Diaconescu