Showing posts with label blonda. Show all posts
Showing posts with label blonda. Show all posts

Wednesday, September 14, 2016

Bună dimineața, Realitate!

Cuplu rutină
Cuplu în rutină

S-a trezit pe la 3 noaptea speriată. Visase urât. Nu îşi amintea ce, însă avea frica impregnată în inimă, alături de un gol în stomac. Era ca şi cum ceva rău ar fi urmat să se întâmple. Coborî din pat uşor, încercând să îşi regleze ritmul bătăilor inimii. Contactul tălpilor ei cu parchetul rece îi produse un nou fior pe şira spinării. Făcu câţiva paşi, iar în urma ei, pătura alunecă cu zgomot pe jos. Se întoarse brusc către pat, apoi se repezi către întrerupător şi aprinse lumina. El dormea liniştit. Se răsuci pe partea cealaltă. Stinse lumina pentru a nu-l trezi şi merse în bucătărie. Îşi puse un pahar de apă şi mai rămase la o ţigară. Urmărea în gol acele ceasornicului şi scrumul înroşit din scrumieră. Se întoarse în pat, cu acelaşi sentiment de nelinişte.
 
El nu dormea, se prefăcea doar. Ştia că mâine era ziua în care îi va spune că Ea nu mai are aceeaşi semnificaţie în viaţa lui. Era o decizie pe care nu o luase cu uşurinţă. De fapt, nici nu era sigur că asta vrea, dar asta îşi pusese în gând să facă: să se despartă de Ea, care nu avea nici cea mai mică bănuială. Pentru Ea, ritmul vieţii decurgea normal. Habar nu avea ce gânduri s-ar putea naşte în mintea lui.

Viața în comun


Era al cincilea an de când locuiau împreună. Împărţeau banii în comun, găteau împreună, făceau cumpărăturile împreună, făceau curăţenie împreună. Păreau cuplul ideal. Ea aştepta cu nerăbdare cererea în căsătorie, El aştepta motiv de despărțire. Problema era că nu prea găsea. Frumoasă era, deşteaptă era, gospodină era... ce papuci mai voia?


Nu ştia nici El ori poate nu era în stare să recunoască faţă de sine că motivul principal al punctelor lui de derută în privinţa relaţiei era o altă Ea. Era prietena cea mai bună a colegei lui de birou. De vreo două luni, roşcata îşi făcuse obiceiul să ia prânzul cu aceasta, iar el mânca împreună cu colega şi colegii de departament de vreo doi ani.

Ispita


Apariţia cea nouă atrăgea privirile magnetic. Era scundă, tunsă scurt, blondă, cu ochi albaştri. Purta mereu fuste extrem de scurte şi cizme cu tocuri foarte înalte, strânse pe picior. Părea că iese la agăţat, nu la pauza de masă de la muncă. Firma lor avea contract cu un restaurat din apropiere, unde li se servea masa. Când intra Ea, devenea năuc. Vărsa ba paharul, ba vreun tacâm pe jos, ba cerea zgomotos încă o porţie de mâncare, ba se plângea că nu îi place cum e gătit. Se purta total caraghios.

Blondă păr scurt
Blondă cu păr scurt
Ea se aşeza la masă mereu lângă fereastră, împreună cu colega lui, îşi trăgea scaunul, apoi se aşeza picior peste picior şi începea să scaneze cu privirea încăperea. Când ajungea la El, o stare ciudată de excitaţie îl cuprindea instant. Continuă să mănânce, iar, în mintea lui, să fabrice planuri despre aventuri pe vreo insulă cu ape turcoaz, alături de blondina zvăpăiată, cu care până atunci nu schimbase o vorbă.


Trezirea


La şapte, sună alarma. Amândoi se treziră greoi. El avea emoţii. Ţinea la Ea, ştia că o va face să sufere, dar cumva era ultima lui aventură, încercare de a trăi mai intens, de a face lucrurile altfel decât în mod obişnuit şi ştia că nu ar fi putut să aibă ce îşi doreşte alături de Ea. Ea era perfectă, dar probabil confortul de a o şti acolo îl făcea să nu o mai vadă interesantă, ori cel puţin nu ca la început, dar alături de blondină... mamă-mamă, ce nebunii ar mai fi făcut!

- Iubito... am să îţi spun ceva! spuse El cu voce emotivă.

- Şi eu, iubitule! zise Ea cu ochii înlăcrimaţi, ieşind din baie.

- Hai, zi tu prima!

Ea izbucni în plâns şi îi sări în braţe.

- Sunt însărcinată! Uite testul! E pozitiv! Îţi vine să crezi?? O să avem un bebe!!!

Universul prăbuşindu-i-se în cap, realiză într-o secundă că era pe cale să distrugă tot dintr-o prostie. Dacă i-ar fi spus El primul ce avea de spus... 

Autor: Corina Diaconescu

Test de sarcină
Test de sarcină

Wednesday, August 3, 2016

Ar fi putut să fie




Era ciudată strălucirea soarelui căzută asupra picăturilor de apă de pe corpul ei încă alunecos din pricina loțiunii de protecție solară. Nu voia să fie tipul obişnuit care se holbează la o tânără frumoasă, ce îşi unduieşte mersul ieşind asemeni unei zeiţe cu părul ei cel blond şi lung şi umed din valurile mării albastre. O urmărea discret, de la depărtare. "De la prea mare depărtare!" îşi spunea El, dorinţa fiindu-i de a alerga către Ea, de a o cuprinde cu braţele-i puternice şi de a o săruta în văzul tuturor, afirmând cu satisfacţie uşor vulgar-romantică: “E a mea!”

Părea că nu ar fi însoţită, decât de un câine minuscul, mult prea cârlionţat pentru a i se distinge ochii. Poate fix creatura aceea mică ar putea fi oare pretextul pentru a se apropia de ea!

Ezitarea


bere-pe-nisip
Din păcate el nu era însoţit de necuvântătoare, ci de grupul de tineri gălăgioşi şi puşi pe glume nesărate, din care încerca să se convingă şi el pe sine că ar face parte. Ar fi râs de el dacă s-ar fi dat de gol că e fermecat de Ea. L-ar fi provocat să facă vreo tâmpenie că să arate cum este el ca și bărbat cuceritor în faţa grupului. Era cu siguranţă era un tip șarmant, dar nu prin aplatizarea la patternurile masculine, ci prin dorinţa lui idealistă de a face femeia fericită... Ce nerozie!

Aţi întâlnit vreo femeie fericită/mulţumită? Dacă da, pentru cât timp?

Era tânăr, iar tinereţea se scurgea în gândurile lui, gânduri înceţoşate doar de damful de alcool râgâit de amicii lui şi berea vărsată pe cearceaf de piciorul său neatent, ceva mai devreme când ochii lui erau pierduţi în zare, după Ea...

Confuzia


Dar unde este Ea? Unde e câinele ăla mic şi afurisit? Nu se poate! A ratat-o! Unde a dispărut? Râsetele prietenilor lui îl scoaseră din reverie şi desfăcu cu bricheta capacul altei beri scoase din geanta frigorifică, care uimitor, la 37 de grade, după vreo 5 ore pe plajă, încă mai menţinea berile reci. Luă o înghiţitură mare, pe care ar fi scuipat-o. Capacul se umpluse de nisip. A înghiţit. Ar fi fost penibil să scuipe lângă mămica de lângă ei, care îi curăța o piersică fetiţei sale ce probabil nu avea mai mult de 3 ani. Cea mică mușca cu nesaţ din piersica zemoasă, scurgându-i-se pe bărbie, iar El sorbea din berea cu nisip.

- Nenea, vlei? a îngăimat fetiţa, pesemne văzând că o priveşte insistent.

- Nu, papă tu să te faci mare! Lasă berea şi merse către mare, evitând cu grijă şezlongurile şi oamenii înşiraţi pe nisip care pe unde. În urma lui auzi râsete:

- Ce-ai, bă? Vrei copii? Te uiţi la de-astea tinerele?

Apoi se trezi cu o palmă şi o îmbrâncitură în spate, care îl proiectară direct în genunchi în valurile de la mal. Râse şi el... ce naiba să facă? Se duse înot până mai departe de geamandură, tot că să scape de discuţii insipide cu amicul ce îl urmase în mare. Noroc că acesta nu ştia să înoate foarte bine, aşa încât nu îl putea urma. A scăpat. Pe moment.


S-a lăsat să îl poarte valurile până spre mal, făcând pluta şi închizând ochii sub soarele orbitor.

Renunțarea


- Uite, mami! E nenea care vlea pielsică!

Deschise ochii năucit. Era fetiţa de mai devreme. Se frecă la ochi şi se aşeză în faţa ei. Din valuri, apăru Ea. El înghiţi în gol.

- Mami?, întrebă el, dezamăgirea simțindu-i-se în glas. Păi... micuțo! Nu erai cu mami lângă noi?

- Ah, nu! O lăsasem o clipă cu sor-mea, cât am cumpărat gogoşi... zise Ea, simţind că l-a pierdut pe El...

În pas alert se depărta, lăsându-le pe cele două. Se îmbrăcă cu haina grupului şi dădu startul la băut spre o terasă, feriţi de soare. Acum, Ea fu cea care rămase cu gândul la el. "Ar fi putut să fie!"

Autor: Corina Diaconescu