Ar fi putut să fie

Era ciudată strălucirea soarelui căzută asupra picăturilor de apă de pe corpul ei încă alunecos din pricina loțiunii de protecție solară. Nu voia să fie tipul obişnuit care se holbează la o tânără frumoasă, ce îşi unduieşte mersul ieşind asemeni unei zeiţe cu părul ei cel blond şi lung şi umed din valurile mării albastre. O urmărea discret, de la depărtare. "De la prea mare depărtare!" îşi spunea El, dorinţa fiindu-i de a alerga către Ea, de a o cuprinde cu braţele-i puternice şi de a o săruta în văzul tuturor, afirmând cu satisfacţie uşor vulgar-romantică: “E a mea!”

Părea că nu ar fi însoţită, decât de un câine minuscul, mult prea cârlionţat pentru a i se distinge ochii. Poate fix creatura aceea mică ar putea fi oare pretextul pentru a se apropia de ea!

Ezitarea

Din păcate el nu era însoţit de necuvântătoare, ci de grupul de tineri gălăgioşi şi puşi pe glume nesărate, din care încerca să se convingă şi el pe sine că ar face parte. Ar fi râs de el dacă s-ar fi dat de gol că e fermecat de Ea. L-ar fi provocat să facă vreo tâmpenie că să arate cum este el ca și bărbat cuceritor în faţa grupului. Era cu siguranţă era un tip șarmant, dar nu prin aplatizarea la patternurile masculine, ci prin dorinţa lui idealistă de a face femeia fericită... Ce nerozie!

Aţi întâlnit vreo femeie fericită/mulţumită? Dacă da, pentru cât timp?

Era tânăr, iar tinereţea se scurgea în gândurile lui, gânduri înceţoşate doar de damful de alcool râgâit de amicii lui şi berea vărsată pe cearceaf de piciorul său neatent, ceva mai devreme când ochii lui erau pierduţi în zare, după Ea...

Confuzia

Dar unde este Ea? Unde e câinele ăla mic şi afurisit? Nu se poate! A ratat-o! Unde a dispărut? Râsetele prietenilor lui îl scoaseră din reverie şi desfăcu cu bricheta capacul altei beri scoase din geanta frigorifică, care uimitor, la 37 de grade, după vreo 5 ore pe plajă, încă mai menţinea berile reci. Luă o înghiţitură mare, pe care ar fi scuipat-o. Capacul se umpluse de nisip. A înghiţit. Ar fi fost penibil să scuipe lângă mămica de lângă ei, care îi curăța o piersică fetiţei sale ce probabil nu avea mai mult de 3 ani. Cea mică mușca cu nesaţ din piersica zemoasă, scurgându-i-se pe bărbie, iar El sorbea din berea cu nisip.

- Nenea, vlei? a îngăimat fetiţa, pesemne văzând că o priveşte insistent.

- Nu, papă tu să te faci mare! Lasă berea şi merse către mare, evitând cu grijă şezlongurile şi oamenii înşiraţi pe nisip care pe unde. În urma lui auzi râsete:

- Ce-ai, bă? Vrei copii? Te uiţi la de-astea tinerele?

Apoi se trezi cu o palmă şi o îmbrâncitură în spate, care îl proiectară direct în genunchi în valurile de la mal. Râse şi el... ce naiba să facă? Se duse înot până mai departe de geamandură, tot că să scape de discuţii insipide cu amicul ce îl urmase în mare. Noroc că acesta nu ştia să înoate foarte bine, aşa încât nu îl putea urma. A scăpat. Pe moment.

S-a lăsat să îl poarte valurile până spre mal, făcând pluta şi închizând ochii sub soarele orbitor.

Renunțarea

- Uite, mami! E nenea care vlea pielsică!

Deschise ochii năucit. Era fetiţa de mai devreme. Se frecă la ochi şi se aşeză în faţa ei. Din valuri, apăru Ea. El înghiţi în gol.

- Mami?, întrebă el, dezamăgirea simțindu-i-se în glas. Păi... micuțo! Nu erai cu mami lângă noi?

- Ah, nu! O lăsasem o clipă cu sor-mea, cât am cumpărat gogoşi... zise Ea, simţind că l-a pierdut pe El...

În pas alert se depărta, lăsându-le pe cele două. Se îmbrăcă cu haina grupului şi dădu startul la băut spre o terasă, feriţi de soare. Acum, Ea fu cea care rămase cu gândul la el. "Ar fi putut să fie!"

Autor: Corina Diaconescu

Flirt nebănuit

Fum de țigară

Scrumul înroşit de la ţigară se stinse de la pliculeţul de ceai aruncat în scrumiera lui. Era vizibil deranjat că l-a pus acolo, dar a tăcut, aprinzându-şi o altă ţigară şi trăgând cu patimă fumul în piept. Ea vorbea neîncetat, el vroia să urmărească meciul. Nu putea fi atent nici la ea şi nici la felul în care pierdea glorios echipa naţională. Era nervos şi nu ştia de ce. Terasa era plină, oamenii gălăgioşi, Ea obositoare. O privea ca un spectator neimplicat în piesa de teatru, ce se derula pe scena din faţa lui.

Unghiile ei lungi cu gel, alunecând pe ceaşca fierbinte, felul tacticos în care îşi turna conţinutul plicurilor cu miere, apoi felul în care amestecă, buzele ei, conturate cu ruj roşu aprins, urmele de la ruj ce rămâneau după fiecare înghiţitură când bea şi vorbele ei agitate îl plictiseau şi îl intrigau în acelaşi timp.

Să ne prefacem

Ce o gândi Ea? Dintre toate terasele ce le-ar fi putut alege, au venit aici. Se îneca din pricina fumului de ţigară gros. Nu e nici o sursă de aerisire pe niciunde. Curând avea senzaţia că va lăcrima. Cum naiba se va scuza şi se va justifica? Ce ar putea spune? “Eşti un fraier că m-ai adus aici! Nu aveam chef nici de zgomot, nici de meci, nici de ceaiul ăsta fierbinte şi fără gust, nici de aerul irespirabil îmbâcsit de tutun. Și nici de tine absent. Despre ce naiba să mai vorbesc?” Alese să zâmbească frumos şi să continue discuţia despre nimicuri.

Ce o gândi El? Încerca să zâmbească şi el, dar în mod artificial. I se reproşa adesea de persoanele de sex feminin că ar fi prea serios în atitudine. Ce ar fi trebuit să facă? Să se hlizească la orice porcărie spune ea şi să o gratuleze non-stop? Plictisitor şi fără sens.

Bacnote și monede

Este cazul să încheiem seara

- Mergem? întrebă el, evitând contactul vizual cu Ea.

- Mergem dacă vrei, îngaimă Ea în şoaptă, mai mult pentru ea. Nu mi-am terminat ceaiul... Nu aşteptară să li se aducă nota de plată, el se duse direct la chelneriţa apetisantă, cu decolteul generos, îi lăsă banii şi dădu să plece. Ea îl aştepta la uşă. El fu oprit de roşcată:

- Restul, domnul, restul! ţipă aceasta după El, oferindu-i cele două hârtii de 1 leu înapoi, pe care el şi le îndesă plictisit în buzunar, salută apoi plecă, împreună cu Ea.

- De ce ai luat restul? Nu i-ai lăsat şpagă? Nu a fost frumos ce ai făcut! M-ai făcut de ruşine! Cum să faci aşa ceva? Nu se face aşa ceva! continuă Ea.

- Nu ştiu! Nici nu m-am gândit! Eram cu capul în altă parte! Habar nu am! Nu contează, nu mai venim pe aici şi gata, zise el vizibil iritat şi încercând să nu îşi piardă controlul.

- Pe dracu'! Parcă eu nu am văzut cum te uitai în ţâţele ei! Toată seara ai fost cu ochii în ţâţele ei! Cu banii deodată, i-ai dat şi numărul de telefon sau ce?

E timpul să m-arunc în pat

Seara pe stradă

Vorbele ei se amestecau cu ceaţa de toamnă târzie. Nu mai era atent la Ea. Mergea pur şi simplu, nu o mai auzea. Ar fi trebuit să o conducă acasă? A ezitat la cotitura drumului, dar apoi a lăsat-o în faţa blocului ei şi a plecat îngreţoşat de încă o seară idioată.

Acasă îşi goli buzunarele, înainte de a-şi arunca blugii în maşina de spălat. Fumă încă 4-5 ţigări, se uită pe fereastră, apoi se întinse în pat. Pe pat rămăseseră portofelul, cardul, cărţile de vizită şi una dintre cele două bancnote de 1 leu, pe care scria cu marker albastru: “Şi eu te vreau! Ies din tură la miezul nopţii!”

Îl bufni râsul de unul singur. Nu avusese nici o intenţie faţă de fiinţa roşcată cu decolteu grozav. El nu, dar se pare că Ea da. Se culcă liniştit. Mâine e o nouă zi...

Autor: Corina Diaconescu

Sticker "I Love You""