Showing posts with label bani. Show all posts
Showing posts with label bani. Show all posts

Thursday, August 11, 2016

Alegeri dificile




“Un mort frumos, cu ochii vii/ Un demon se arată/ Dară pe calea ce-ai deschis/ N-oi merge niciodată!”

Cerul era singurul ce îi îngăduia incertitudinea. Stelele de august, căzătoare, alunecau printre gândurile ei, ţesute din disperarea de a nu fi în stare să ia decizia potrivită pentru Ea, pentru El, pentru ei doi şi familiile lor. Mireasma inserată şi îmbătătoare a florilor de Regina-Nopţii, alături de glasul depărtat al bufniţei din înaltul nucului, unde obişnuia să se caţere când era mică, o purtau către dorinţa ei strigătoare de a se agăţa de toate: de poarta părintească de la ţară, ce scârţâie sonor când o deschide, de căţelușul care acum numai căţeluș nu mai părea, cu trecerea anilor devenind un câine greoi, leneş, dar încă dând din coadă când o revede, de umbra bolţii de struguri sub care mama ei întindea masa vara, de întinderile nesfârşite de vie, unde se cuibărea printre araci pe câte vreun preş furat din casă pentru a citi romane interzise, de dojana mamei sale născută din prea multă grijă şi ochii blânzi ai tatălui, ce ar face orice pentru fericirea copilului... De câte şi mai câte simţea că nu s-ar fi putut desprinde!

Teama de schimbare


El îi promitea viitorul, ei îi părea că de fapt i-l fură dezrădăcinând-o de tot ce i-a fost drag şi tot ce ar fi însemnat “acasă”. Cu toate acestea nu putea renunța uşor nici la El. Iubirea lui devenise aer pentru Ea. Zâmbetul lui fermecător, braţele puternice ridicând-o spre Cer şi învârtind-o în ploi de sărutări, de fiecare dată când se întorcea de la servici, siguranţa pe care i-o oferea prezenţa lui, somnul liniştit pe pieptul lui...

El căpătase o ofertă de muncă în Londra, o ofertă de nerefuzat, cu un salariu la care nici cu visul nu ar fi visat. Era de înţeles că nu ar fi putut să nu accepte. Postul lui nou ar fi însemnat o viaţă lipsită de orice griji financiare, Ea nu ar mai fi fost nevoită să muncească 7 zile din 7, El nu ar mai fi fost nevoit să aibă 2 joburi doar pentru a reuşi să susţină creditul cu care îşi putuseră lua apartamentul. Desigur că El şi-ar fi dorit ca Ea să îl urmeze. Găsise un apartament micuţ, dar mobilat şi utilat pe la periferia Londrei, i-ar fi găsit cu siguranţă şi ei un job decent, ar fi făcut bani, iar în câţiva ani ar fi putut să îşi achite complet datoria către bancă, precum şi să trăiască liniştiţi şi ei şi familiile lor. Contractul lui era pe o perioadă nedeterminată, cu obligaţia ca în decurs de 3 ani să nu poată părăsi compania, în caz contrar trebuind să restituie o mare parte din banii primiţi drept salariu, astfel încât Ea trebuia să se hotărască rapid: El şi o viaţă nouă, într-o ţară străină ori derularea zilnică a suferinţei pe de o parte sau alta, susţinută de obişnuinţă, chiar de vorbim despre aspectele negative.


Ajutor neașteptat


Îi părea imposibil de luat o decizie. Se aşeză pe scara casei, îşi înălţă privirea către Cer şi ceru îndurare, lăsând lacrimile să îi însoţească rugămintea fierbinte. Vântul adia îmbietor, răscolind mireasma florilor în miez de noapte. Se cutremură când îi simţi braţele cuprinzându-i mijlocul.

- De ce plângi, iubito?

- Glumeşti? îngăimă Ea printre lacrimi. Nu vreau să ne despărţim! Ştiu că o relaţie la distanţă va însemna finalul. Nu pot concepe să rămân fără tine, dar nu pot nici să plec! Am luptat pentru a-mi construi şi eu un rost cu munca, am luptat mult ca să avansez, muncesc mult, dar am reuşit şi... şi nu îi pot lăsa pe ai mei... şi...

- Sssttt... gata, linişteşte-te! Hai înăuntru, e târziu! Adormiră greu, îngânduraţi şi îmbrăţişaţi, Ea neputând să creadă că ar putea fi printre ultimele nopţi când doarme alături de El. A doua zi dimineaţă, mail-ul de la compania din străinătate anunţă că cererea lui de a munci la domiciliu, i-a fost aprobată, în aceleaşi condiţii financiare.

Autor: Corina Diaconescu

Wednesday, August 10, 2016

Trepte de învățare în iubire




- Am trăit şi am iubit ca un nebun. Am avut impresia că am pierdut totul de mii de ori şi de mii de ori am luat-o de la capăt. Ce-ai vrea să ştii, copile?

Revoltă din neștiință


- Totul! De ce ai iubit-o tocmai pe Ea? De ce nu ţi-ai refăcut viaţa? De ce nu ai abandonat-o? Tu erai încă tânăr când mama s-a îmbolnăvit, cât aveai? 30?

- Nu, 32.

Vocea tatălui curgea surâzătoare, împăcată, în faţa tânărului confuz şi revoltat. Îşi aprinse o ţigară şi ieşi pe balcon, băiatul urmându-l.

- Nu înţeleg cum poţi fi atât de seren! Ai stat lângă Ea cât a fost bolnavă, i-ai luat mereu apărarea, ai ajutat-o întotdeauna, ani de-a rândul, iar acum când s-a produs minunea şi a reînceput să meargă, Ea pleacă să viziteze plaje exotice? La 54 de ani? Pe bune? Până acum nu era în stare nici să îşi ducă lingura la gură, iar acum se plimbă de una singură prin Europa? Şi nu e în stare decât să lase un bilet??? Mie mi se pare absurd! La fel cum mi se pare absurdă şi reacţia ta!

- Ai pus greşit întrebarea. Nu eu ar fi trebuit să îmi refac viaţa, ci Ea! Nu eu eram îndreptăţit să o abandonez pe Ea, ci Ea pe mine. Bănuiesc, dealtfel, că doar boala care a ţintuit-o la pat a ţinut-o lângă mine... şi lângă tine.

- Vorbeşti prostii! A fost un chin să rămânem lângă Ea! Să bălească, să o schimbi de Pampers...

Amintiri din clipe înnegurate


Bărbatul tăcu şi trase mai adânc în piept fumul de ţigară. Băiatul nu avea nicio vină că gândea aşa. Era ceea ce i se prezentase şi minciuna în care avea să rămână pentru a-i fi bine. La 17 ani o cunoscuse pe Ea, ademenitoare prin vorbe şi surâs, elegantă în gândire, sclipitoare în proiecţiile de viitor: “Eu voi fi ziua şi noaptea ta! Eu voi fi spiritul tău creator, eu voi fi aerul ce îl vei respira!”. Aşa răsună în mintea lui, ca şi când ar fi fost ieri, vorbele ei sigure.


La împlinirea majoratului părăsiseră casa părintească amândoi. Părinţii lor nu erau de acord cu relaţia. El era un băiat de Bucureşti, Ea era o fată simplă din provincie. Nu aveau bani, nu aveau unde să locuiască, nu cunoşteau pe nimeni în localitatea unde au coborât la întâmplare din tren, pentru a începe o viaţă nouă, născută doar din iubire. Câteva zile totul a fost perfect: dormeau şi se iubeau pe unde apucau, mâncau ce găseau prin copacii încărcaţi de fructele verii, mai cumpărau câte o pâine sau câte o îngheţată şi se amuzau grozav de toată situaţia. Puţinii bani pe care îi aveau s-au terminat curând. S-au gândit la angajare, dar ce poţi munci într-un sătuc de ţară? Studiile nu şi le terminaseră, habar nu aveau cum se câştigă un ban şi nici cum vor infrunta iarna. Deja în toamna ploioasă nu mai era deloc romantic să se scalde în râu, nu se mai spălaseră cu săpun sau pe dinţi de câteva luni. Firescul traiului în natură începea să îi acapareze prin mirosuri, neîngrijire, haine murdare şi rupte. Atunci a apărut primul gând de întoarcere acasă, de renunţare la amorul lor, care s-a dovedit că nu ţine de foame. Ea nu a fost de acord. Ştia că nu va mai fi primită înapoi de familie, la fel cum nu va fi primită mai bine nici de familia lui.

El a început să meargă din ce în ce mai des prin oraş, acolo unde, zdrenţăros şi murdar cum era, a întâlnit-o pe fata primarului, pe care a lăsat-o însărcinată - falsă iubire în schimbul banilor pentru pâine. Iubitei lui îi spunea că munceşte cu ziua, Ea improviza făcutul mâncării în păduricea în care stăteau de o vreme. Rămăsese şi ea însărcinată, a refuzat cu obstinaţie să meargă la spital ori înapoi acasă. A născut pruncul fără viaţă în inima pădurii şi o parte din ea s-a stins o dată cu el. Curând a născut şi fiica primarului, iar tatăl era cât pe aci să o dezmoştenească şi să renunţe la calitatea ei de fiică. Aceasta şi-a abandonat copilul în mâinile sălbaticului din pădure. Cu durere în suflet, Ea l-a crescut ca şi cum ar fi fost al ei.

S-au reîntors după vreun an şi jmatate acasă la El, cu tot cu bebeluş. Condiţia părinţilor lui pentru a-l primi a fost de a renunţa la Ea. Ea a plecat în Germania să facă bani, bani pe care îi trimitea lunar acasă pentru ei. La început El îi scria în fiecare zi, după vreo jumătate de an a rărit ritmul corespondenţei, apoi a încetat. Ea a continuat să le trimită bani. În câţiva ani, El a putut să termine facultatea şi să obţină un post important într-o companie al cărei patron era prietenul din copilărie al tatălui lui. A experimentat fetele frivole, fetele educate dar şi fetele inaccesibile din familiile bune. A ţinut-o în petreceri şi beţia unei vieţi îndestulate pe toate planurile. Copilul avea bonă, dar nu avea timp din partea tatălui sau, avea munţi de jucării, dar nu o avea pe amărâta care muncea la spălat vase într-un restaurant din Munchen, petru a-i trimite lui toate cele necesare pentru o viaţă de copil frumoasă. A uitat-o. Plicul cu banii lunari era singura urmă a fostei existenţe a ei în viată lor.

O viață nouă


Curând, a pierdut totul, compania a dat faliment, casa le-a fost vândută, la fel şi toate bunurile. Ea a redevenit importantă prin suma de bani trimisă şi regretele de a o fi înlăturat, de a nu mai fi făcut nici o încercare pentru a fi împreună. Ea i-a ajutat să se pună pe picioare, să îşi cumpere o casă şi o maşină, să trăiască decent, îşi găsise alt post, avansase ca şef de magazin. Făcea economii şi trimitea aproape totul în ţară. Reîncepuseră corespondenţa. Când Ea a revenit în ţară, s-a îmbolnăvit. El a jurat că îi va fi alături pentru totdeauna. S-au căsătorit, Ea şi-a pierdut total mobilitatea şi demnitatea datorită evoluţiei severe a bolii, El s-a ţinut de cuvânt.

Cu banii strânşi de El de data aceasta, când tratamentul a dat ceva rezultate, a trimis-o pe Ea să se bucure de perioada în care e bine. Nu a însoţit-o pentru că Ea nu şi-a dorit. Ultima scrisoare îl anunţă că:

- “Nu am trăit, iubitule, în van! Am trăit pentru tine! Rămâi fericit, împăcat şi ai grijă de băiat!”

Autor: Corina Diaconescu