Întâlniri din lumi diferite

Pub / Bar

Clubul mirosea a butoaie cu vin răsturnate, a bodegă de pe timpuri. În fapt, nici nu era un club, era o casă veche, reamenajată la suprafaţă, un soi de pub cu grădină. Când simţea mirosul atât de pregnant de alcool, copilă fiind, traversa pe trotuarul celălalt al străzii. Dinăuntru se auzeau râsete şi înjurături, iar comentariile mamei erau mereu aceleaşi: "Lasă-i, sunt nişte beţivi! Nu te mai uita la ei! Să nu vină după noi!". Desigur, indivizii ameţiţi de aburii alcoolului nu aveau ochi pentru trecători şi nici minte să gândească asupra impactului imaginii lor în mintea necoaptă a copiilor.

Un Spiderman pitic şi gras dintr-un soi de pluș atârna hidos de un copac înălţat în curtea terasei înţesate cu bănci îngheţate. Frigul pătrundea tăios printre hainele de tranziţie între toamnă și iarnă. Noaptea se coborâse în coloane de ceaţă, iar aerul era jilav. Ea acceptase să meargă în seara aceea alături de prietena ei la concert, doar pentru a-i face pe plac acesteia. Nu ştia cine cântă şi nici nu o interesa. Ieşea din casă, deci nu urma să îşi petreacă noaptea în compania cărţii rămase neterminate. Părea o idee mai bună. Nu putea nici renunţa la lecturarea ei, era suficient de captivantă prin conţinutul expus realist, însă nu se simţea nici în stare să o continue, nu cel puţin când ploaia atârna sub norii grei pe cer, obturând lumina blândă a Lunii. S-a încumetat şi a ieşit.

Ce căuta acolo?

Prietena ei era extrem de entuziasmată de lansarea noului album al cântăreţului de care Ea personal nu auzise niciodată. Ţopăia şi se învârtea pe ritmurile antrenante oferite de DJ până la sosirea artistului. Ea nu prea îşi găsea locul. Iniţal erau cam vreo 10 persoane în antecamera în care urma să aibă loc concertul, dar în scurt timp, locul s-a umplut cu indivizi la o primă vedere înspăimântători. Nu le înţelegea vestimentaţia, cum nici stilul de viaţă în mod obişnuit. Oare aşa erau şi în viaţa de zi cu zi sau aşa îşi creeau ţinuta doar pentru apartenenţa la grupul de oameni care asculta genul acesta de muzică? Hip-hop sau rap? Nu era lămurită.

Concert lansare album

Oriunde privea, vedea bărbaţi în pantaloni largi, cu turul jos, hanorace largi, şepci colorate, bluze inscripţionate cu nume de trupe cunoscute, adidaşi coloraţi, chei majoritatea şi cu barbă. Avea un sentiment pătrunzător de teamă cu nivel în creştere. O întrebă şoptit pe prietena ei:

- Sunt periculoşi? Cel puţin aşa arată! Duri, fără milă, ca abia ieşiţi din penitenciar... arată ca aia din Prison Break...

Teamă cu fluturaşi în stomac

Pe amica ei a bufnit-o râsul şi a continuat să danseze. I-a şi spus ceva, dar muzica era deja prea tare, acoperea volumul vocii obişnuite. După mai bine de 2 ore de aşteptare faţă de ora anunţată pentru concert, şi-a făcut apariţia şi artistul, ce a fost întâmpinat cu ovaţii şi fredonarea unui refren al unui cântec, se pare cunoscut, de-al lui.

Într-o secundă camera s-a umplut până la refuz. Prietena ei a ţâşnit mai în faţă pentru a face fotografii, eventual poate prindea şi ocazia unui selfie cu cântăreţul. Ea a rămas undeva pe un scaun, lângă bar, privind la mulţimea oamenilor cu spatele la ea, îndreptaţi către scena improvizată. Era stingheră şi habar nu avea ce să facă, cum să se comporte. Eventual aplauda la finele fiecărei melodii. Din colţul celălalt al camerei, o privea El. O studia atent şi îi părea amuzantă prin felul în care stătea aşa retrasă şi clar adaptându-se la atmosferă ca nuca în perete. Văzu ce bea şi îi mai comandă un suc. Se apropie de Ea, ca leul spre o gazelă siropoasă. Îi oferi sucul, Ea refuză politicos, El insistă, iar Ea acceptă într-un final, dorindu-şi cu ardoare revenirea prietenei ei lângă ea, pentru a pleca. El îi zâmbi şi o luă de mâna ce deja îi tremura. O apucă cu fermitate şi o trase după El. Ea intră în panică. Pe terasă abia mai putea respira. El o privea nedumerit.

- Ți-e rău? Te pot ajuta cu ceva? Bea o gură de suc!

Îl ascultă, respirând rapid şi neputând să îşi stăpânească bătăile inimii. El o mângâie uşor pe mână şi o invită să se liniştească puţin. S-au aşezat pe banca ce avea o salteluţă crem, iar după vreo jumătate de oră de discuţii intrară împreună la concert în căutarea prietenei şi a unui pix, pentru schimbul de telefoane. Din pricina emoţiilor, uitaseră că îşi pot memora numerele în telefoane...

Autor: Corina Diaconescu

Pahar de suc

O toamnă nouă

Toamna în parc

Toamna se aşeză portocalie peste ei. Stăteau pe banca cu vopseaua scorojită de la vreme şi tăceau. Niciunul nu îndrăznea să scoată un sunet. Frunzele făceau rotocoale la picioarele lor, fâsăind anxios printre şuierăturile vântului tăios. Ea se uita în jos, El privea în sus. Ea desluşea prin perdeaua gândurilor înceţoşate de amintiri cuvinte de reproş şi imagini dureroase. El se uită in gol, vedea cârdurile de păsări aţâţate de vreme, zburând haotic şi norii grei ce anunţau o furtună curând.

Nişte copii aruncau cu pietre în lac şi râdeau gălăgios. Părinţii lor încercau să îi grăbească spre casă. Bicicliştii treceau în viteză, iar uneori câte un cuplu mai arunca o privire fugitivă către ei. Tăceau şi se ţineau de mână. Tăceau, dar în gând îşi vorbeau, ţipau, se loveau în argumente şi concepţii, îşi pierdeau controlul, dar aparent tăceau. În urmă cu câţiva ani, pe aceeaşi bancă îşi declarau iubirea. Acum erau amândoi hotărâţi că acesta este finalul şi nu există cale de întoarcere. Era ultima lor întâlnire.

Ploaie de toamnă

Începutul sfârşitului

Începuse să plouă. Nu se clinteau. Plecarea lor din parc ar fi echivalat cu direcţii diferite de viaţă. Picăturile se prelingeau pe chipurile lor, în vreme ce privirea le era inertă. Ceilalţi oameni o luaseră la fugă spre ieşirea din parc, spre maşini sau locuri unde să se adăpostească. Era ultima zi de septembrie călduţă, ce se transformase într-o clipă în furtună pentru suflete neîmpăcate. Se ţineau strâns de mână şi nu îşi spuneau nimic, nici măcar nu se priveau. Lacul din Herăstrău era emblema iubirii lor. Se cunoscuseră la Debarcader, la coada incomensurabilă pentru plimbarea cu barca. Ea era însoţită de frăţiorul ei mai mic, de 9 ani, care nu mai avea răbdare să aştepte şi se dădea în spectacol. El era cu un văr de-al lui, din provincie. Îi revenise lui sarcina de a îi prezenta atracţiile oraşului. Era vară şi era cumplit de cald. Nu avea chef de văr’su şi nici să facă pe ghidul turistic, mai degrabă ar fi ieşit cu gaşca lui la o bere răcoritoare, la terasa din cartier. L-ar fi luat cu băieţii, dar ordinul de la maică’sa era clar. În plus, sigur înfăţişarea tipică de la ţară, cu chipul mai bronzat, câştigat din munca la câmp drept bonus, ca şi hainele şi vorbele, ar fi dat naştere la comentarii ulterioare. Nici de acestea nu avea chef. Astfel că, în ziua aceea, s-a conformat. Aşa a întâlnit-o pe Ea. I-a cedat locul lor de la coadă, care era cu mult mai în faţă decât al ei şi fratelui.

Recunoştinţa ei a fost urmată de un număr de telefon şi o relaţie complicată de cinci ani. 5 ani cu zâmbete, cu lacrimi, certuri şi împăcări, excursii şi promisiuni, minciuni şi reveniri, dar mai presus de toate, 5 ani încărcaţi de iubire - uneori naivă, alteori responsabilă, uneori cu frici, alteori vulgară, uneori matură, alteori indecisă, uneori pasională, alteori fadă. Acum erau uzi leoarcă, ţinându-se de mâna şi amânând amândoi momentul definitiv al plecării. Erau convinşi că este decizia potrivită, în aceeaşi măsură în care li se părea o prostie să renunţe unul la altul.

Final mai simplu

- Vrei să mănânci? Mi-e foame! îndrăzni Ea într-un târziu, cuprinsă de frisoane şi emoţii ce nu mai puteau fi controlate.

- Mănânc la mama, răspunse sec El.

- Ete.... mănânci... şopti Ea, mai mult pentru sine.

Se ridicară de pe bancă şi o porniră spre aleea de ieşire din parc, fără însă a grăbi pasul. Tremurau amândoi. Nu îşi dădeau drumul la mâini.

- Cum facem? El se mută de pe un picior pe altul, cu o mâna în buzunarul ce tocmai descoperise că este rupt, o mână ţinând-o strâns pe a ei şi privirea pierdută spre gura de metrou.

- Nu ştiu... Ea se uită spre El şi fu cuprinsă de fiori, având flashback-uri cu ei, în diferite momente.

- Bine! Mergem acasă şi cu asta basta atunci! şi îl bufni râsul zgomotos.

- Bine! spuse şi Ea, apoi o bufni plânsul, ghemuindu-se la pieptul lui.

Autor: Corina Diaconescu

Cuplu printre frunze