La pescuit

Răsărit la baltă

Mijitul zorilor s-a însoţit cu răcoarea dimineţii de septembrie întârziat. Frunzele începeau să îşi schimbe din culori, verdele proaspăt lăsând locul galbenului nuanţat. Ploaia de noaptea trecută lăsase vizibil urme. Erau multe crengi la pământ, parcă cedând căderea lor războindu-se cu vântul îndărătnic. Pământul era jilav. Parcase maşina cu greutate sub un copac, temându-se că nu prea va mai avea cum să o scoată din noroi netractată. Cauciucurile s-au învârtit în gol pentru câteva secunde bune, împroşcând cu noroi tot ce era împrejur. Noroc că nu avea cine să se plângă. Era singur, pe la 5 şi ceva dimineaţă, pe undeva pe malul bălţii Izvoarele de Giurgiu, la vreo 80 de km depărtare de Bucureşti.

Intenţia de relaxare

Culmea este că nu mai fusese niciodată la pescuit. De o perioadă însă i se repetau în cap vorbele unui coleg de la muncă. El era manager de raion la articole sportive, iar amicul lui merchandiser. Când nu aveau treabă peste măsură, mai pierdeau vremea vorbind nimicuri. Tipul vorbea cu un patos incredibil despre relaxarea pe care i-o aduc sâmbetele când merge la pescuit cu gaşca lui: că e linişte, că mai schimbă peisajul, că e doar omu’ cu natura, că s-ar redeştepta în el instinctele primare de vânător, că e superbucurie când ajunge acasă cu vreun crap ori ştiucă, că poa’ să stea cât vrea că nu îl mai admonestează consoarta... Şi-a zis să încerce şi El. Şi-a cumpărat ustensilele necesare pentru povestea asta cu pescuitul şi s-a pornit la drum, să găsească relaxarea promisă de colegu’. Nici nu ştia ce trebuie să cumpere. Ruşinat că nu cunoaşte termenii, i-a cerut vânzătorului: “tot ce trebuie, o surpriză pentru un amic de-al meu, eu nu mă pricep”.

Iată-l privind răsăritul! Purta un tricou alb polo şi nişte pantaloni trei sferturi subţiri. Habar nu avea dacă ar exista vreo ţinută specială pentru pescuit. Cert era doar că îi era frig, iar senzaţia de disconfort era atenuată doar de soarele roşiatic, ce acapara din ce în ce mai mult cerul, încă acoperit de nori cenuşii. Stătea şi se uita la soare. Se aşeză pe un ciot de copac retezat, iar curând clipele de visare favorizate de luciul apei i-au fost întrerupte de un pui de pisoi.

Pisoi negru

Auzi mieunatul firav de undeva dinspre iarba înaltă. Se duse timid spre direcţia de unde se auzea pisoiaşul plângând. Era mic şi negricios, cu o singură pată albă în formă de stea pe gât, singur şi speriat. Cum l-a zărit pe El, i-a sărit în palmă, torcând plăcut. Era ud mititelul şi mai zgribulit decât El. Nu avea inimă să îl lase acolo. Îl puse la piept, îl mângâie pe căpşor şi se întoarse la maşină, să dea drumul la căldură, să încălzească puiul.

- Dă-l naibii de peşte! şi-a zis, începând să radă de unul singur. Şi aşa habar n-am nici măcar să potrivesc momeala în cârlig, dar altminteri să asamblez la undiță tot ce trebuie... Mi-am găsit pisic! Nu a mai întârziat mult, când puiul a început să facă paşi pe banchetă, părând că îşi revine. A dat drumul la radio şi a plecat spre casă.

Drumul era liber, dar de nicăieri, din lateral, o maşină argintie i-a tăiat faţa. A pus frână brusc şi s-a cam smucit şi el şi pisicul.

Accident plăcut

- Fir-ar ei să fie de şoferi care nu cască ochii şi nu se asigură! Lasă micutule, sssttt... ajungem acasă! linişti El pisoiul. La nici câţiva km, aceeaşi maşină îl depăşi în trombă că mai apoi, la intrarea în Bucureşti, să nu păstreze distanţa regulamentară şi să îl accidenteze uşor în spate. Numai de asta nu avea chef... Coborî din maşină să evalueze paguba. Coborî şi şoferiţa. Când o văzu cât este de speriată, parcă i se anulară nervii pe Ea. În plus, avea nişte ochi căprui superbi. Păcat că erau plini de lacrimi. Au făcut schimb de date, El nu avea decât bara din spate îndoită foarte puţin, nici nu mai era nevoie de asigurare, dar părea un motiv bun de a o mai ţine de vorbă. A condus-o spre spatele maşinii lui să îl inspecteze şi Ea, când țuşti! Pisicul sus, dând din labute şi miorlăind fără sunet auzit din afară maşinii, la geam.

- Vaiiii! Ce drăguţ e! Cum îl cheamă? Pot să îl mângâi puţin?

Curând ieşirile lor au devenit obișnuința extraordinară de a petrece timp frumos împreună. Au mai trecut şi pe la baltă. A pescuit şi Ea... tot un pisoi... probabil fratele.

Autor: Corina Diaconescu

Cuplu la pescuit