A fost odată ca niciodată

Bătăile ceasornicului anunţau ora cinei. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7. Stăruia cu privirea asupra toaletei deosebite pe care ar fi trebuit să o poarte în seara aceasta. Era atât de straniu să se gândească la sine sub titulatura de prinţesă. Se cuvenea să îmbrace rochia aceea diafană, cu voaluri din mătase naturală şi danteluri curgătoare. Fruntea îi va fi fost acoperită în curând de coroniţa grea, sculptată la comandă în mod special pentru Ea. Pantofii strălucitori cu tocuri înalte o aşteptau în colţul camerei. La cei 18 ani neîmpliniţi, încă nu avea introiectata conştiinţa şi responsabilitatea rangului ei social. Era doar o copilă veselă, ce reuşea să coloreze încăperea nu doar prin frumuseţea vârstei, dar şi prin acuarelele inocenţei sufleteşti.

Regele se mândrea cu Ea. Desigur, el şi-ar fi dorit un moştenitor de sex masculin, dar micuţa prinţesă i-a cucerit inima de la primul gângurit însoţit de surâs. Din nefericire, nu avea timp să o însoţească foarte mult în procesul ei de creştere şi nici obiceiurile vremii nu ofereau accesul regelui-tată la educaţia şi viaţa tinerei prinţese. Îi părea că nu o cunoaşte şi asta îl durea.

O vedea şi comunica cu Ea mai des la evenimentele formale, unde comportamentul ei era, de asemenea, formal. El îşi dorea să vorbească cu fetiţa care zburda după veveriţe prin grădina regală, cu cea care alinta florile prin mângâierile şi sărutările ei, cu cea care se lăsa pierdută în reverii, în braţe cu o carte. Vroia să ştie ce gândeşte, ce îşi doreşte. Aflase de la un paj de încredere că tânăra prinţesă se poate chiar să se fi îndrăgostit.

Balul mascat

Sala cea mare a castelului era decorată cu mii de flori. Candelabrul atârna impunător. Balul mascat al primăverii găzduia cele mai dorite momente ale anului. Valsurile făceau perechile de dansatori să pară că plutesc pe podeaua lăcuită. Prinţesa aştepta acordul subtil al tatălui să danseze cu El. Nerăbdarea de a-l vedea în seara aceea o făcuse să resimtă trecerea timpului greoaie, numărând secundele, până când El o va îmbrăţişa sub pretextul paşilor de dans.

Tânărul cavaler îi declară cu emoţie iubirea, simţind arzătoare privirea tuturor asupra lui. Era o onoare incredibilă să danseze cu prinţesa. Nu dorea decât îngheţarea timpului în loc, cu mâna ei firavă prinsă în palma lui. Ştia că de mâine nimic nu va mai fi la fel. O privea şi o simţea mai fragilă decât o căprioară în bătaia puştii vânătorului. Tatăl ei, regele, împreună cu armata degajată la castel, nu ar fi rezistat asaltului ce ar fi urmat mâine. Şi-ar fi dorit să îi spună, să o răpească, să plece cu Ea în lume, să îşi facă un alt rost, chiar cu preţul de renunţare a vieţii confortabile de cavaler...

Am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa

- Hai, mă, tati! Pe bune? Zici că e o scenă din Game of Thrones!

Pe tatăl fetiţei îl bufni râsul, o mângâie pe căpşor, o înveli mai bine şi o întrebă:

- De unde ştii tu de filmul acesta? Nu e chiar pentru copii!

- Nimic nu ştii, mă, tati! M-am jucat de o grămadă de ori cu copiii din faţa blocului de-a tăiatul capetelor, de-a zburatul pe dragoni, de-a magia! Povestea ta-i plictisitoare! Mâine vreau alta, cu mai multă acţiune! Nu mai e la modă răpitul prinţesei! zise micuţa fetiţă oferindu-i tatălui ei pupicul de noapte bună.

Tatăl se retrase în cameră, strecurandu-se în pat alături de mama micuţei.

- Tu mai crezi, iubito, în prinţi şi prinţese? Mai crezi în poveşti?

Soţia îl îmbrăţişă şi îl sărută plăpând.

- Eu zic că noi ne trăim povestea chiar acum. Nu om fi trăit noi în vremea cavalerilor şi a prinţeselor, dar tu eşti şi vei rămâne Prinţul meu! În noaptea aceea, micuţei prinţese i se mai făuri un frăţior.

Autor: Corina Diaconescu